Sari la conținut

Ministerul Sănătăţii a finalizat achiziţia vaccinului pneumococic. Campania de vaccinare, programată să înceapă în septembrie

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe, prin care pot fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele.

► Citeşte şi Schema naţională de vaccinare

„În rândul copiilor, bolile pneumocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Conform datelor oficiale, ţara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia – o boală prevenibilă prin vaccinare – constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de cinci ani”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantităţi de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018. Ca şi în cazul altor vaccinuri din Programul Naţional de Vaccinare, Ministerul Sănătăţii a semnat un Acord Cadru de achiziţie cu producătorul, pentru o perioadă de patru ani. În acest mod, vor fi preîntâmpinate orice dificultăţi legate de disponibilitatea acestui vaccin în viitor, precizează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Vaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie.

Cine ar trebui să facă vaccinul penumococic?

Deşi oricine poate fi afectat de o infecţie pneumococică, categoriile cu risc crescut includ: copiii, persoanele cu vârstă de peste 65 ani şi copiii şi adulţii cu anumite probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi o afecţiune cardiacă sau renală gravă.

Bebeluşii pot primi vaccinul pneumococic sub forma a 3 injecţii separate, la 8 săptămâni, la 16 săptămâni şi la un an, în timp ce adulții de peste 65 de ani au nevoie doar de o singură vaccinare pneumococică, care îi va proteja pentru tot restul vieţii. Acest vaccin nu se administrează în fiecare an precum vaccinul antigripal.

Persoanele care nu au probleme de sănătate pot face doar o vaccinare pneumococică unică sau cu doza de vaccin ale cărui efecte durează 5 ani.

Tipul de vaccin pneumococic potrivit fiecărei persoane depinde de vârsta şi de sănătatea persoanei respective. Cele două tipuri sunt:

  • Vaccinul pneumococic conjugat (PCV) – Este cunoscut sub numele de marca Prevenar 13. Este folosit pentru a vaccina copiii sub 2 ani.
  • Vaccinul polizaharidic pneumococic (PPV) – acesta este administrat persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi persoanelor cu risc crescut din cauza condiţiilor de sănătate pe termen lung. Copiii cu risc de infecţii pneumococice pot face vaccinul PPV după vârsta de 2 ani. Se crede că nu funcţionează la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani.

►Citeşte şi Vaccinarea copiilor. Importanța vaccinurilor și cele mai frecvente reacții adverse

„Vaccinul achiziţionat de ţara noastră, prin Ministerul Sănătăţii, este sigur, eficient şi de calitate. În mod concret, vaccinul va ajuta la protecţia împotriva celor mai des întâlnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive în Romania. Oferind cea mai extinsă acoperire a serotipurilor pneumococice, vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valenţe este cel mai utilizat vaccin pneumococic la nivel mondial. El este folosit în peste 100 de ţări, printre Marea Britanie, Franţa, Italia şi Statele Unite”, menţionează sursa citată.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, încă de acum zece ani, includerea vaccinurilor pneumococice conjugate în programele de imunizare. Această recomandare a fost urmată de România, iar vaccinul a fost inclus în Programul Naţional de Vaccinare în 2013. Însă, până în 2017, nu au existat fondurile disponibile pentru introducerea efectivă a acestui vaccin în România, precizează Ministerul Sănătăţii.

„Odată cu startul campaniei de vaccinare antipneumococică, Ministerul Sănătăţii va demara o campanie publică de informare, demers căruia i se alătură compania producătoare. Campania se va derula timp de un an şi are drept obiectiv informarea corectă, completă şi transparentă a părinţilor, de către profesioniştii din domeniul medical, cu privire la toate aspectele vaccinării antipneumococice”, conform sursei menţionate.

În acest moment, România se află pe primul loc în rândul țărilor membre UE la mortalitate infantilă cauzată de bolile pneumococice. Astfel, pneumonia – o boală prevenibilă prin vaccinare – constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!