Sari la conținut

Urciorul la copii. Ce e de făcut? Fuga la oftalmolog!

Urciorul la copii. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să scriu despre chestiile alea roșii și enervante ce apar la ochi. La copii și la adulți, deopotrivă.

Ce mi-a venit, acum, să scriu despre urcior? Simplu: i-a apărut unul Alexiei. Fix în ziua în care era programată la o consultație de rutină la oftalmolog. Asta, așa, că a vrut universul să îi facă un ”dar” doamnei doctor Roxana Cozubaș, dar și nouă  Dar, despre controlul propriu-zis la oftalmolog voi povesti într-o viitoare postare, că a fost taaare fain și distractiv. Pentru Alexia, dar și pentru doamna doctor. Deci, stay tunned!

Acum, vreau să vă povestesc despre urcior. Sau uLcior, cum mai spun unii. Eu nu am avut așa ceva. Nici în familia mea, așa că habar nu aveam cum e cu aceste chestii de la ochi. Știu din folclor. Dar, folclorul nu e medic, nu? 

Bine, medicul oftalmolog mi-a spus că ”zgaiba” aia mică și roșie de la ochiul Alexiei era ORJELET. Ce? În limba română cum se traduce chestia asta? Urcior, simplu.

Am primit un tratament, care, apropo, a funcționat DE MINUNE!, dar și informații despre acea ”zgaibă” roșie. Dar, deh, deformație profesională, am intrat pe Google și am vrut să verific informațiile din mai multe surse. Nu că nu aș fi avut încredere în ce mi-a spus medicul. Că doar d-aia am mers la oftalmologul pe care mi l-au recomandat atââât de multe mămici! Ci, pur și simplu, am vrut să văd cu ochii mei cu ce… ”se mănâncă” treaba asta. Ce joc de cuvinte, nu? Nu a fost intenționat. „Să văd cu ochii mei ce e urciorul”.

►Citeşte şi Ce văd bebeluşii, când deschid ochii pentru prima dată? - VIDEO

Plus că, hai să o spun și p-aia dreaptă, am cam uitat parte din ce mi-a transmis oftalmologul în timpul consultației.

Să fim înțeleși de la bun început: eu NU caut diagnostice și tratamente pe net. Doar informații generale. Atunci când simt nevoia să ”îmi fac o idee”. DAR confirmările/infirmările presupunerilor mele, diagnosticele precum și tratamentele le caut DOAR la medic.

După o tură pe Google, am apelat din nou la doamna doctor. Știind că ea are și un site (fain, apopo) unde scrie pe specializarea sa, am rugat-o să îmi ofere mai multe informații despre urcior. Informații pe care, la rândul meu, să le dau mai departe. Vouă, cititorilor de blog. Așa că, fără să mă mai întind, iată ce spune despre urcior Dr. Roxana Cozubaș, medic Specialist Oftalmolog la Policlinica Dorobanți și la Regina Maria Dorobanţi.

(...)

Citeşte mai mult pe blogulmamei.ro

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!