Sari la conținut

La ce sa te astepti in primul trimestru de sarcina

Primul trimestru de sarcina inseamna primele trei luni de sarcina, sau mai exact perioada intre prima saptamana de sarcina si cea de a 13 saptamana. Primul trimestru este considerat cel mai dificil, pe de o parte pentru ca schimbarile hormonale care se petrec, parte a procesului care sustine si intretine sarcina sunt radicale, importante si le resimti din plin.

In primele zile, adica in primele doua saptamani, este putin probabil sa simti ceva, dar cu toate acestea shimbarile sunt enorme. Exista femei care simt ca sunt insarcinate in primele zile, dar de regula aceasta este avantajul femeilor care se afla la a doua sarcina.

Definitorie estet senzatia de oboseala, inexplicabila. Obosesti din orice, iti este foarte somn si in cea de a treia saptamana isi fac apartita greturile si uneori, senzatiile de ameteala. Un alt simptom prezent este tumefierea sanilor. De cele mai multe ori este un semn pe care femeile nu-l iau in seama, pentru ca este un simptom caracteristi sindromului premenstrual.

Citeste si:
Esti pregatita sa ai un copil?


Un alt indiciu, este o oarecare senzatie de balonare, si tendinta de a acumula lichide. Totul este normal si face parte din primul "atac" al hormonilor de sarcina, pe care organismul tau ii produc din belsug si care au rolul de a sustine sarcina, in primele saptamani, in paralel cu procesul de embriogeneza.

In conditiile in care cele mai fine detalii ale viitorului copil se formeaza in primele doua luni de sarcina este vital ca viitoarea mama sa adopte cateva masuri suplimentare de protectie, din prima clipa cand banuieste ca este insarcinata.

Citeste si:
Trucuri ca sa scapi de greturile matinale



Cele mai bune masuri de protectie sunt urmatoarele:
- Evita alcoolul, limiteaza consumul de cafea la cel mult doua cesti pe zi.
- Evita excesul de cafeina si ia in calcul si ciocolata (un baton de ciocolata de 50 de grame contine in jur de 25 miligrame de cafeina, in timp ce 50 de grame de ciocolata neagra are 50 de miligrame).
- Consuma oua fierte tare si carne bine fiarta, evita branzeturile moi, ca sa eviti riscul contaminarii cu toxoplasmoza, supimenteaza aportul de proteine, legume uscate, cereale integrale, legume verzi si fructe.

O atentie speciala acorda exercitiilor fizice regulate. Daca faci miscare in mod constant o sa-ti fie usor, daca nu primul trimestru de sarcina nu este cel mai indicat moment pentru sport de performanta, dar plimbarile, alergarea usoara si inotul sunt recomandate si bine venite

Asculta ce iti cere organismul. Starea de somnolenta este unul din simptomele care insotesc primul trimestru de sarcina, si nu trebuie sa faci nimic impotriva acesti dorinte. Dormi, pentru ca nivelul ridicat de hormoni si mai ales dezechilibrele hormonale specifice perioadei intretin aceasta stare, care are rolul de a favoriza si sustine dezvoltarea sarcinii. In timpul somnului vascularizarea uterului creste la nivelul maxim, recomanda baby expert.

 

Sfaturi utile pentru acesta perioada:
- Mananca putin si des, evita alimentele condimentate si/sau grase.
- Consulta medicul daca nu poti manca.
- Bea lichide.
- Dormi si uita toate grijile.
- Accepta ajutorul celor din jur.
- Evita mediile toxice si aglomeratiile!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!