Sari la conținut

Sunt frumoasa?

Un studiu interesant arata cum se vad fetele pe ele insele, in directa corelatie cu modul in care mamele isi percep frumusetea.

Site-ul Kid’s Health a realizat un studiu online in care a intervievat peste 2400 de mame si 11500 de fiice despre modul in care isi percep frumusetea. Rezultatele au fost uimitoare si ne arata cat de tare ne influentam copiii, uneori chiar inconstient.

Peste 90% dintre fetele intervievate au spus despre mamele lor ca sunt frumoase, iar reciproca a fost si ea valabila: aproape tot atatea mame spun despre fetele lor ca sunt frumoase!

Lucrurile se schimba insa atunci cand este vorba despre perceptia personala: doar 41% dintre fete s-au numit "destul de" sau "frumoasa". Dintre mame, 60% spun ca sunt frumoase, iar 40% spun ca nu sunt. Mai mult de jumatate din mame spun ca si-au criticat propria lor infatisare, de multe ori in fata fiicelor lor. Dintre cele care s-au supus auto-criticii, 76% au declarat ca s-au plans cu voce tare ca trebuie sa slabeasca. Si aproximativ 50% dintre mame si fiice au declarat ca nu le place cum arata in poze.

Asa mama, asa fiica

Gasirea atat de multor similitudini intre modul in care mamele si fiicele se vad  te duce cu gandul imediat la vorba: „asa mama, asa fiica”.

Si este adevarat, deoarece imaginea de sine a unei mame influenteaza foarte tare modul in care se vede fiica ei. Este ceea ce spune si psihologul D’Arcy Lyness care subliniaza si pericolul subminarii increderii in frumusetea proprie: „grija permanenta, pe parcursul intregii zile pentru felul cum arata, submineaza increderea in sine a fetei. Cand fetele se judeca aspru, devine foarte dificil pentru ele sa iubeasca si sa se accepte – si asta le impiedica sa fie ele insele si sa faca ce este mai bine pentru ele.”

Fii un model

Daca vrei sa ajuti la imbunatatirea modului in care se va percepe si va actiona fata ta, incepe cu tine insati. Evita sa critici modul in care te arati sau cum arata altii. Mentine-te printr-o alimentatie corecta, exercitiu si  fara sa te judeci aspru. Nimeni nu poate ajunge la perfectiunea pe care ne-o imaginam – dar putem sa depunem efoturi de a arata bine si, mai ales, de a ne simti bine in pielea noastra

Iata si cateva sfaturi:

Vorbeste despre asta. Vorbeste cu fata ta despre presiunea de a fi frumoasa si slaba. Daca e ceva ce tu sau ea vreti sa imbunatatiti in exterior, gasiti impreuna modalitati sanatoase sa faceti asta.

Fii mandra de aspectul tau - dar nu foarte tare. Arata-i fiicei tale este bine sa ai grija de tine dar in acelasi timp subliniaza faptul ca cele mai importante sunt calitatile profunde.

Nu face comentarii negative. Concentreaza-te pe lucrurile pozitive legate de felul in care arati si cele legate de aspectul fiicei tale. In loc sa te plangi cat de groase iti sunt picioarele, vorbeste despre faptul ca sunt suficient de puternice sa te ajute sa parcurgi un maraton. Iubeste-ti corpul - si fiica ta si-l va iubi pe al ei!

Spune-i ca e draguta, dar si ca este talentata. Spune-i ca o consideri frumoasa dar, de asemenea, lauda lucrurile pe care le face bine si de care este mandra. Spunand lucruri de genul, "Ai o voce frumoasa" sau "Ce bine alergi!" vei contribui la consolidarea increderii fiicei ta si o vei convinge ca este capabila sa realizeze lucruri marete.

Cand fetele (si mamele) nu pun accent foarte mare pe aspectul lor, se pot bucura de partile cu adevarat importante din viata, cele care conteaza cu adevarat. 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!