Sari la conținut

Alăptatul m-a făcut să îmi urăsc copilul!

‘Bună Zână!

Sunt Elena, locuiesc în Arad, am 34 de ani și o mogâldeață de 4 luni jumate.
Mi-am dorit-o cu tot sufletul și eu și soțul meu. A venit după 2 ani când deja ne pregăteam să încercăm și alte variante, deși medicii ne spuneau că nu avem nici o problemă de sănătate.
Când am rămas însărcinată a fost ziua cea mai fericită din viață mea. Toată sarcina am visat-o. Am citit tot ce se putea despre naștere, alăptat, joacă cu un copil mic. Voiam să fiu cea mai bună mama pentru fetița mea și eram în stare de orice pentru asta.
M-am dus la cursuri de îngrijire și alăptat încă din sarcina, deși nu erau în orașul meu prea multe.
Am căutat consultanți în alăptare cu care m-am văzut și inaite să nasc.
Toți cei din jur mă considerau exagerată, dar mie nu îmi păsa.
Cea mai mare teamă a mea era să nu o pot alăpta. Teamă ce venea și din faptul că intrasem în tot felul de grupuri așa zise de ‘suport’ pentru mame. Nici nu aveam picea acasă că citeam zilnic despre problemele mamelor cu care se confruntau zilnic. Mă gândeam că orice este posibil și că nu am de unde să știu ce mă așteaptă, dar aveam un gust amar pentru cum erau puse la zid dacă îndrăzneau să spună că ar face altceva decât sfaturile foarte clare: niciodara biberon, doar la sân nonstop, nu există să nu ai lapte. Cele 3 fraze mi-au sunat într-una în cap mai ales după ce a venit bebelina.
Mikaela a venit natural la 38 de săptămâni, fără probleme și frumoasă foc. În spital am avut puțin ajutor de la asistente dar nu îmi făceam griji pentru că știam că acasă mă așteaptă una dintre cele mai bune consultante.
Atașarea a fost grea pentru că cea mică nu voia să închidă gurița.

(...)

Citește mai mult pe zanascutecel.ro


 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!