Sari la conținut

Scrisoarea unei mame care și-a dat voie să plângă

Acum un an, în timp ce ne îndreptam spre casă, mi-a scris o prietenă. Fetița ei avea două săptămâni, iar ea era bulversată de ce i se întâmpla, era speriată de rolul de mamă, obosită și confuză. Mi-ar fi plăcut tare să o pot îmbrățișa, să o ascult, să îi las toate lacrimile să curgă și să îi spun că nu e singură, că e în regulă să plângă și că, la un moment dat, va fi mai ușor. Fizic nu am reușit să ajung la ea, nu mă simțeam bine și aveam să aflu că pneumonia mă poate demola cu totul.

Am făcut singurul lucru care mi-a venit în minte atunci: am scris un articol scrisoare pentru toate mamele la început de drum, cu gândul mereu la prietena mea. Nu mă așteptam ca el să ajungă unul dintre cele mai citite texte pe blog, reacțiile cititoarelor mi-au confirmat însă cât de importante sunt niște cuvinte de alinare, cât de puternice pot fi empatia, ascultarea, vulnerabilitatea și blândețea.

La un an distanță prietena mea, acum o mamă veselă și încrezătoare, mi-a făcut o surpriză care m-a emoționat tare. Mi-a trimis o scrisoare, pe care o dau mai departe, cu acordul ei, să circule, să bucure, să facă bine.

(...)

Citeşte mai mult pe cristinaotel.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!