Sari la conținut

Alice Cavaleru: „O pregătesc pe Zora pentru când o să plec la maternitate, dar nu prea am cu cine să vorbesc”

Alice Cavaleru va deveni, în scurt timp, mămică pentru a doua oară. Pregătirile sunt în toi în familia Cavaleru-Drăghia, pentru că a mai rămas puțin timp până ce întreaga familie o va întâmpina pe bebelușa ce urmează să se nască.

De curând, mămica a spus că o pregătește pe fetița ei, Zora, pentru zilele în care va pleca la maternitate, pentru a-i aduce pe lume surioara mai mică.

„Aseară am avut o discuție “grea” cu Zora despre faptul că nu vrea să doarmă fără mine. O tot pregătesc pentru când o să plec la maternitate, dar nu prea am cu cine să vorbesc. Doar spune că nu vrea să doramă fără mine și altceva nu vrea să audă.

Mi-e greu să realizez că sunt universul ei și nu pot să-i garantez că o să fiu mereu alături de ea. De când era mică, îi tot spun că eu sunt în sufletul ei chiar și când nu sunt lângă ea, dar de fiecare dată când îi spun asta, plângem ca două fraiere. Îi pun mereu mâna pe piept și îi spun că eu sunt acolo și că trebuie doar să se gândească la mine, iar eu o să mă gândesc la ea oricât de departe m-aș afla. Când mă gândesc că o să o iau de la capăt în curând și o să mai am o iubită care o să-mi rupă sufletul în bucățele de fiecare dată când o să vrea să stea doar cu mine, iar eu o să fiu nevoită să o învăț să se desprindă de mine și să-și întindă aripile...

O înțeleg perfect pe Zora pentru că atunci când eram mică îmi doream doar să stau cu mama mea. Pe la 6 ani am început să înțeleg că există pericole și că ea e mereu expusă la ele (conducea foarte mulți km în fiecare zi) și am trăit mulți ani cu teama că aș putea să o pierd. A și avut un accident grav (nu conducea ea, ci tata) pe când eram eu la grădiniță. S-a întâmplat într-o noapte și am fost atât de șocată încât m-am prefăcut că dorm când a trecut pe acasă înainte să meargă la spital.

E grea meseria asta de mamă. Și nu din perspectiva energiei investite, ci din perspective mult mai profunde. O dată ce ai un copil, ca femeie cel puțin, nimic nu mai e la fel. Ești constrâns de atâtea gânduri și de atâtea frici. Nu îți mai permiți riscuri. Un suflețel necopt depinde de tine...mai ales la nivel emoțional.
Gânduri grele care mă rup în bucăți și mă reconstruiesc mai puternică doar ca să fiu acolo unde e nevoie de mine”, a scris Alice pe pagina ei de Facebook.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!