Sari la conținut

În spital, ca în gară. Povestea unui taburet

Un taburet rotund, cu picioare din fier, mi-a fost pat timp de trei nopți într-un spital de stat din București, România lui 2017. Nu mă plâng, sunt vie și mă bucur că sunt vie, ca să pot să povestesc asta. Dacă ați dormit vreodată în gară, în sala de așteptare, sau în tren, pe un scaun cu spătar, buretat, sau în tramvai, între stații, e posibil să bănuiți cam cât de comod mi-a fost. Nu scriu asta ca să îmi trimiteți mesaje cu îmi pare rău că ai trecut prin asta, vă mulțumesc, dar nu ajută prea mult. Nu vreau nici să mă compătimiți că nu am avut parte de o cazare de lux într-un spital privat. Nu îmi doresc nici măcar să dați share acestei povești. Nici să blestemați, încă o dată, țara asta, sistemul nostru, politicienii cărora nu le pasă decât o dată la patru ani.

Scriu povestea asta – pe care au trăit-o mulți părinți și înaintea mea și pe care mulți o vor mai trăi în continuare, din păcate – ca să vă pese. Ca să vă gândiți mai mult la ce contează, uneori, cu adevărat. Nu e treaba mea să vă trag de mânecă, nici a voastră, poate, să faceți ceva ce ar fi trebuit făcut cu mult timp înainte. Cu toate astea, nu mă pot abține și vă rog să vă pese. Fiindcă atunci când nu poate schimba statul lucrurile care ne fac rău, e de datoria noastră să încercăm. Picătură cu picătură, taburet cu taburet.

Înainte de a vă povesti despre cum mi-am petrecut trei nopți într-un spital de stat, pe un taburet cu picioare din fier, aș vrea să punctez că acest articol nu este despre medici. Am avut parte de medici buni, medici care au avut răbdare să îmi explice ce trebuie făcut și cum, ce i se întâmplă copilului meu și ce tratament i se va face. Medici și asistenți profesioniști și empatici, care și-au făcut treaba fără a condiționa în vreun fel actul medical, care ne-au făcut să suportăm mai ușor spitalizarea și ne-au dat încredere că se poate și altfel. Deci, acest articol nu este despre medici, nu e vina lor că spitalele sunt dotate așa cum sunt dotate.

►Citeşte şi Coșmarul din primele luni de sarcină. Un scenariu posibil

Am ajuns la spital într-o vineri seară, cu un copil care făcea, de trei zile, febră 39-40 ce nu scădea acasă cu antitermice. După consult, am fost internați.

S-a dovedit a fi o viroză cu febră greu de controlat, fără alte simptome (fără dureri de nas, gât sau urechi).

Am fost condusă într-un salon cu patru paturi mai mari și unul mic de tot. Cinci paturi și cinci scaune. Patul mare avea 150 cm pe 60 cm și era, de fapt, un pătuț de bebeluș, cu grilaj. Iar pătuțul mai mic era ceva mai înalt și pus într-un colț, lângă geam. Inițial, am crezut că acesta e pentru schimbat copiii de scutec. Dar s-a dovedit, peste câteva zile, că și acela intră la socoteală pentru internarea unui copil + o mamă.

(…)

Citeşte mai mult pe oanabotezatu.ro

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!