Laura Cosoi trece prin momente extrem de grele, după ce mama ei a decedat. Vestea tristă a fost dată de actriță chiar pe rețelele de socializare.
Pe Facebook, Laura a postat un mesaj dureros, alături de o fotografie emoționantă. „Mămica noastră dragă și bună a plecat la Domnul! Mami, te iubim dincolo de viața asta. Ești în inima noastră”.
În 2008, mama Laurei Cosoi a fost diagnosticată cu cancer de col uterin
Mama Laurei Cosoi a fost diagnosticată în anul 2008 cu cancer de col uterin, iar în anul 2021 reușise să învingă boala. Ligia Cosoi vorbise în cadrul unui proiect organizat de Asociaţia „Bucuria de a fi” despre problemele sale de sănătate. „Nu fusesem de 4-5 ani la un control, e drept, nu mă durea nimic. Am ajuns întâmplător la spital şi, aparent, eram într-un stadiu în care abia mai puteam fi operată dacă nu mă grăbeam. Mă simţeam vinovată că nu am făcut controale la timp şi acum copiii îşi ascundeau lacrimile, se îndepărtau din când în când de mine şi nu înţelegeam de ce mă luau şi mă plimbau, să-mi mai iau gândul. Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi și să faci tot ce e posibil din partea ta. Sigur că există și imprevizibilul. Există un plan acolo Sus, cu noi și foarte mult nu poți influența, dar trebuie să te iubești, să ai priorități, să înțelegi că e un moment critic și că l-au mai depășit și alții”, a spus Ligia Cosoi atunci.
- Tags:
- mama
- laura cosoi
- moarte
- viata
- suntmamica
Articole relationate
Ziua Mondiala a Sănătății Mintale. Cum influențează părinții sănătatea mintală a copiilor
Astăzi, 10 octombrie, este Ziua Mondiala a Sănătății Mintale. Iar dacă este să ne gândim la copiii noștri și la modurile în care ne putem asigura că le oferim...
„Peronul 6 a fost maternitate”. Bebeluş născut pe o bancă în Gara de Nord din Timişoara
Peronul Gării de Nord din Timișoara s-a transformat în maternitate, pentru un bebeluș grăbit să își cunoască mama.
Surpriză din partea familiei, pentru Adela Popescu. Ce urare i-a făcut Radu, de ziua ei
Ieri, 8 octombrie, Adela Popescu și-a sărbătorit ziua de naștere. Actrița a împlinit 38 de ani, având parte de o adevărată surpriză acasă, din partea soțului...
Comentarii facebook
Comentarii
Trimite un comentariu