Eram aseară cu Albert, în baie. Băgat până la gât în cada cu spumă, copilul meu mare îmi povestea ce chestii amuzante mai descoperise pe net. În timpul ăsta, eu aranjam lucrurile printr-un sertar. La un moment dat, cum stăteam așezată în fața sertarului respectiv, am întins mâna după o foarfecă, aflată pe raftul de deasupra mea. Voiam să o pun și pe ea la loc. Am reușit să o apuc, după care, nu știu cum, mi-a alunecat din mână și am scăpat-o direct pe burtă. Burta aia care, de 34 de săptămâni îmi crește frumos și pufos cel de-al treilea copil. A căzut și cu vârful în jos, mare și ascuțită cum era, de la o distanță de câțiva centimetri.
N-am avut timp să mă dezmeticesc, să simt ceva. M-a atins preț de o secundă, probabil nici atât, apoi am văzut-o cum ricoșează pe gresie. M-am uitat la burtă, la foarfeca de pe jos, apoi la Albert, care continua să-și spună poveștile amuzante, cu privirea în altă parte și fără să realizeze ce tocmai se întâmplase.
