De câte ori nu ne-am spus că niciodată nu vom repeta greșelile părinților noștri când vom deveni părinți la rândul nostru? Și de câte ori am încălcat promisiunea asta? Eu știu sigur că am greșit de mai multe ori decât mi-aș fi închipuit că o voi face…
Atunci când nu lucrez cu organizații, în meseria mea de trainer și coach mă întâlnesc cu părinți și viitori părinți care au înțeles că pentru a putea crește copii liberi să fie cine sunt e nevoie să facă ordine în interiorul lor propriu, pentru că doar așa pot fi prezenți (mindful) în relația cu cei mici. O primă parte din această ordine este coborârea de pe piedestalul pe care generații de părinți au stat înainte și renunțarea la poziția de superioritate față de copii, știind că îi pot crește cu blândețe, cu limite, cu respect. A doua parte este o schimbare de paradigmă care le permite să mute accentul de pe comportamentul copiilor pe nivelul lor propriu de conștientizare. Copiii sunt oglinzi clare pentru părinții lor.
Vocile din capul nostru
Shefali Tsabary explică în cartea ei că pe lângă sinele nostru autentic (cel cu care ne naștem) mai există o voce care devine tot mai puternică cu fiecare interacțiune cu ceilalți, voce pe care o numește ”Eu” și o să preiau termenul așa cum îl folosește ea pentru restul acestui articol.
Acestui Eu, care nu ne reprezintă într-un mod autentic, îi place nemaipomenit de mult să emită pretenții și să dețină controlul și nu e un lucru neobișnuit să ia forma unei voci nervoase, agresive. Se activează când se simte provocat, e egoist, negativist și poate fi domolit doar prin creșterea nivelului de conștiință. Doar așa putem da la minim zgomotul constant al Eului, astfel încât vocea/identitatea noastră adevărată să se poată face din nou auzită.
(...)
