Baietelul meu a crescut cu povesti


Pentru mulți părinți, cuvântul „sindrom” apare pentru prima dată într-un context încărcat de emoție: o ecografie, un screening prenatal sau o evaluare...
Cu doar câteva decenii în urmă, ideea de a deveni părinte după 40 de ani era privită ca o excepție rară. Astăzi, lucrurile arată complet diferit. A avea copii în...
Expunerea femeilor însărcinate la fumul provenit din incendiile de vegetație, în special în ultimele luni de sarcină, ar putea fi asociată cu un risc mai mare de...
eu am un baietel de 4 ani si i-am citit foarte putine povesti.in schimb am preferat sa stau cu el de vorba ,indiferent daca avea 6 luni sau 3 ani.gangurea si ma privea in ochi.pe masura ce a crescut m-a ascultat cu atentie,si chiar venea si el cu o idee si dezvoltam povestea.asa era mult mai atent ..cand ii spuneam o poveste (pur si simplu inventata de mine),personajele erau intotdeauna mama,tata si copilul,povesti cu efect pozitiv si critici constructive.sunt povesti cu sfaturi pe care el le pune in practica.acum ,la 4 anisori,el imi spune cate o poveste.consider ca este mai bine sa purtam un dialog cu copilul ,sau sa-l intrenam la o discutie decat sa stea blocat acolo si sa ne asculte.