Sari la conținut

Boala Lyme la copii – simptome și tratament

Boala Lyme, numită și borelioza sau "boala cu o mie de fețe, este  o boală infecțioasă care se transmite la copii prin mușcatură de capușe. Mai mult, deși se contractează relativ ușor, boala poate afecta inclusiv inima copilului, dacă nu este tratată la timp.

Boala Lyme la copii. Epidemiologie

Boala este determinată de o bacterie din grupul Borrelia: Borrelia burgdorferi, Borrelia afzeii sau Borrelia garinii, bacterie parazită ale cărei gazde pot fi animale sălbatice – iepuri, capre, veverițe, păsări și animale domestice – oi, capre, vaci, câini pisici.

Boala Lyme la copii. Transmitere

Gazdele naturale ale Borreliei sunt parazitate cu căpușe, care se contaminează la rândul lor cu Borrelii și le transmit omului prin mușcătura. Și pentru că aceste insecte sunt mici, se văd foarte greu și cresc în iarbă sau în zonele împădurite, pot fi ușor contractate în special de copilași, atunci când își petrec timpul în parcuri.

Acestea se pot prinde în zona cefei, axilar, în spatele  genunchilor, retroauricular, inghinal si în organele genitale.

Boala Lyme la copii. Simptome

Simptomele bolii Lyme încep în trei etape și nu este obligtatoriu ca toți copiii să le resimtă pe toate trei.
Stadiul I îl reprezintă infecția localizată - eritemul migrator. Acesta are aspect de erupție circulară cu o zona roșie în mijloc și este înconjurată de piele de culoare normală, care la rândul ei este înconjurată de o nouă zonă roșie, care se poate extinde. Este important de știut că acest eritem migrator apare la locul mușcăturii, nu este pruriginos, nu este dureros și poate să persiste timp de 3-5 săptămâni.

Alte simptome posibile:

  • febră
  • mărirea ganglionilor limfatici
  • oboseala inexplicabilă
  • dureri musculare

Simptomele inițiale pot să dispară de la sine și dacă nu se instituie tratamentul corespunzător, infecția se răspândește în organism. 
Stadiul II sau infecția diseminată, în care sunt afectate mai multe organe. Copilul dă semne generale de oboseală și stare generală alterată, cu febră prelungită. În acest stadiu inima copilului începe să fie afectată, provocând bătăi neregulate. Boala se poate răspândi până la sistemul nervos și poate duce la paralizie facială sau meningită.
 
Stadiul III se instalează dacă celelalte stadii nu au fost detectate și boala nu a fost încă tratată. Durerile musculare și articulare se pot resimți foarte intens, iar la nivel ocular pot apărea: conjunctivită, keratită, tulburări vizuale, nevrită optică.

► Citeşte şi Muşcătura de capuşă în cazul copiilor mici

Boala Lyme la copii. Diagnostic

    •    Expunerea la căpușe
    •    Simptomatologia - destul de diversă și greu de idetificat
    •    Testele serologice trebuie efectuate la o luna după mușcătura de căpușă pentru detectarea anticorpilor de tip Ig M (sunt prezenți în faza acută a bolii) și a anticorpilor de tip Ig G (prezenți în faza cronică a bolii)
    •    Se poate efectua și microscopia în câmp întunecat

Boala Lyme la copii. Tratament

În cazul punerii diagosticului de boală Lyme se recomandă tratament cu antibiotic: Amoxicilină, Augmentin, Cefuroxim, Doxiciclină (la copiii peste 8 ani). Trebuie reținut că boala Lyme nu este contagioasă și că, dacă se acționează din timp (primele 2-4 săptămâni), boala poate fi învinsă. Este important, deci, să inspectați copilul de fiecare dată la baie, pentru a identifica eventualele urme ale ciupiturii de căpușă.
 
 
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!