Sari la conținut

Ce-i de făcut dacă prichindelul tău are o criză într-un magazin?

Dacă copilul izbucneşte în unul din acele accese de furie şi neînţelegere (pe care noi, adulţii, cu atâta dificultate le acceptăm) acasă parcă ştim cum să procedăm: încercam să stăm de vorbă, propunem câteva sugestii care speram să distragă atenţia, încercam să-l atragem spre joacă, în cele din urmă cedăm şi acceptăm că este momentul de plâns. Şi, dacă nu mai putem şi nu mai putem, ieşim din cameră ca să nu ne apuce şi pe noi o criză.

Toate aceste lucruri simple şi de bun simţ ne dispar însă din cap în momentul în care criza cu pricina se întâmplă în public. Atunci ne panicăm noi în asemenea hal încât nu mai avem idee ce să facem – orice decizie am lua tot proastă ni se pare. Ghidul de mai jos urmăreşte să vă scape de panică pentru că de criză nimeni şi nimic nu prea vă poate scăpa, dacă este momentul să aibă loc. Deci să vedem, pe puncte, ce trebuie să faceţi în cazul unei crize:

Păstrează-ţi calmul. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl faci în cazul în care copilul tău nu mai reuşeşte. În ce-i priveşte pe cei din jur aminteşte-ţi că nu există părinte care să nu fi trecut vreodată prin această experienţă. O astfel de criza nu este despre ce face sau nu face părintele, nu o lua personal.

Nu uita că ai o responsabilitate. Nu are sens să te întrebi ce ar fi fost dacă – oare nu ar fi făcut o criză dacă o lăsăm să mănânce în magazin toată ciocolată aşa cum vroia? Posibil că nu, dar responsabilitatea ta este să ai un copil sănătos, nu să împiedici crizele cu orice preţ. Şi, în acelaşi timp ai şi o responsabilitate faţă de cei din jur – dacă simţi că nu poţi merge într-un loc fără a aduce copilul în situaţia de a avea o criză atunci nu o face. Mai bine staţi acasă şi lăsaţi activitatea respectivă pentru momente mai prielnice. 

Încearcă distragerea. Ştii deja de mult timp că distragerea este strategia care te scapă de multe. Aşa că încearcă şi acum, înainte ca răbufnirea să fie prea mare, cine ştie, poate va funcţiona. Încearcă, de exemplu, să îi dai copilului ceva de făcut, să se simtă util.

Încearcă să fii pozitivă. Îţi cere neapărat să-i cumperi ceva ce nu crezi că ar fi potrivit? Încearcă să contracarezi lăudând copilul pentru comportamentul său foarte frumos şi promite-i ceva pentru când ajungeţi acasă. Poate că aşa este de acord să nu mai insiste pe cererea nepotrivită.

Ieşiţi din magazin. Poate că ai umplut deja jumătate de carurior şi nu prea îţi vine să pleci pur şi simplu, însă nici să stai nu este în regulă. Dacă copilul are o criză în toată regula mai bine găsiţi un loc în care nu deranjaţi şi pe alţii, altfel este ca şi cum l-ai învăţa pe copil că este în regulă ca puţin să îţi pese de cum se simt alţii.

Încearcă să găseşti cauza. Este adevărat că nu te ajută întotdeauna, dar cine ştie, poate că de data asta funcţionează. Să zicem că eşti la un magazin şi îi este foame. Cu siguranţă găseşti o soluţie sănătoasă acolo, pe loc. Sau să zicem că îi este somn. Îl poţi ţine în căruţ şi să termini mai rapid tot ceea ce mai ai de făcut.

Voi cum procedaţi atunci când copilul face o criză în magazin?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!