Sari la conținut

Copilul nu vrea la dentist: cum îl pregătim fără traumă

Primele vizite la dentist se termină de multe ori cu lacrimi, refuz și promisiunea fermă a copilului că „nu mai vine niciodată”. Cum îi putem pregăti pe cei mici pentru această experiență fără să le alimentăm frica? Discutăm cu medicul stomatolog Radu Condrea despre greșelile pe care le fac, fără să-și dea seama, mulți părinți și despre soluțiile simple care transformă vizita la dentist într-o experiență firească.

Când ar trebui să aibă loc prima vizită la dentist?

În jurul vârstei de un an sau în primele șase luni după apariția primului dinte. Cei mai mulți dintre părinți ajung însă la cabinet doar când apare o durere sau o carie, iar copilul asociază din start dentistul cu disconfortul. Prima întâlnire ar trebui să fie de acomodare: copilul descoperă cabinetul, face cunoștință cu medicul și înțelege că nu se întâmplă nimic înfricoșător. Cu cât experiența este mai relaxată, cu atât următoarele vizite vor fi mai ușoare.

De ce le este atât de frică multor copii?

Frica nu apare neapărat dintr-o experiență negativă. Poate să vină din necunoscut sau să fie preluată de la adulți. Copiii sunt foarte atenți la emoțiile părinților. Dacă înainte de consultație aud expresii precum „și mie mi-e frică de dentist” sau „sper să nu doară”, vor înțelege că urmează ceva periculos. La fel se întâmplă și când dentistul este folosit ca amenințare: „Dacă nu te speli pe dinți, te duc la dentist și îți face injecție.” Chiar dacă este spusă în glumă, această asociere poate crea anxietate înainte ca cel mic să intre vreodată într-un cabinet stomatologic.

Cum pregătim copilul înainte de prima vizită?

Cel mai bine este să vorbim simplu și sincer. Îi putem spune că mergem să numărăm dințișorii, să vedem cât de puternici sunt sau să îi curățăm ca să fie sănătoși. Nu este nevoie să dăm prea multe detalii sau explicații complicate.

Ajută și jocul de acasă. Putem lua pe rând rolul pacientului și al medicului, putem verifica dinții unui ursuleț de pluș sau putem citi împreună povești despre mersul la dentist. În felul acesta, cabinetul devine ceva familiar înainte de vizita propriu-zisă.


Ce ar trebui să evite părinții?

În primul rând, promisiunile pe care nu le pot controla. De exemplu: „Nu o să doară deloc.” Dacă, din orice motiv, copilul va simți un mic disconfort, încrederea lui în părinte și în medic poate avea de suferit.

La fel de puțin recomandate sunt recompensele de genul „Dacă ești cuminte, primești o jucărie” sau „Îți voi da dulciuri după dentist”. Vizita la medic nu ar trebui percepută ca o încercare atât de dificilă încât să fie nevoie de o recompensă extraordinară. Este mai sănătos să o tratăm ca pe orice altă activitate normală de îngrijire.

Cum decurge o primă consultație când copilul este foarte mic?

Nu ne grăbim. Uneori, cea mai mare realizare este că cel mic intră în cabinet, se uită în jur și acceptă să urce puțin pe scaun. Alteori reușim să numărăm dinții, să facem un periaj profesional sau doar să discutăm cu părinții. Fiecare copil are ritmul lui, nu ne propunem să forțăm colaborarea de la prima vizită, vrem mai degrabă să construim încredere. Un copil care pleacă din cabinet liniștit va veni mult mai relaxat data viitoare.

Ce facem dacă începe să plângă sau refuză complet?

Nu îl certăm și nu îl rușinăm. Frica este o emoție reală, chiar dacă nouă ni se pare că nu are motiv. Îl ajută mai mult să audă: „Știu că îți este teamă. Sunt aici cu tine și facem totul încet.”

Uneori, este suficient să facem o pauză de câteva minute sau chiar să transformăm prima vizită doar într-o întâlnire de acomodare. Din ce am văzut până acum, copiii care sunt ascultați și respectați cooperează mult mai bine la următoarele consultații decât cei care au fost forțați.

Contează alegerea momentului din zi?

Da. Este bine ca programarea să fie făcută când copilul este odihnit și dacă a mâncat înainte. Un copil obosit, flămând sau adus în grabă după o zi încărcată va avea mult mai puțină răbdare și va gestiona mai greu emoțiile. Părinții au și ei un rol important. Dacă vin relaxați, fără grabă și fără să transmită tensiune, copilul preia starea. De multe ori, calmul adultului este cel mai bun „tratament” pentru anxietatea celui mic.

Care este cel mai important lucru pe care ar trebui să îl rețină părinții?

Vizita la dentist nu ar trebui să înceapă când apare durerea, ci mult mai devreme. Scopul nostru nu este doar să tratăm dinții, ci să construim o relație de încredere. Copiii nu se nasc cu frică de stomatolog. Ei învață, în timp, fie că este un loc de care trebuie să se teamă, fie că este un loc în care oamenii îi ajută să aibă grijă de sănătatea lor. Diferența o fac, de cele mai multe ori, experiențele timpurii și felul în care noi, adulții, alegem să le construim.

Citește și Fluorul la copii – până la urmă, prieten sau dușman?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro