Sari la conținut

De ce fac părinţii proiectele copiilor?

Mi se întâmplă deseori că în apropierea şcolii să întâlnesc copii care de-abia văd pe unde merg din cauza proiectelor, machetelor sau cum s-o numi toate construcţiile pe care le pregătesc pentru diverse ore. Mândri nevoie mare, dacă-i întrebi ce cară, nici măcar nu ştiu să-ţi răspundă.

“Aaa, e un proiect pentru la şcoală”
“Şi cum l-ai făcut?”
“Păi m-a ajutat mami!”
“Aaa, ok!”.

Îmi povestea o prietenă cum se chinuie toată familia să facă nu ştiu ce proiect pe hârtie milimetrică, pentru motivul de bun simţ că cel mic are o problemă reală cu ochii, are dioptrii foarte mari, şi efectiv nu vede să deseneze.
Altă prietenă îmi povestea cum desenează plânse la anatomie pentru că cel mic e praf la desen şi oricum are meditaţii la mate dece n-are timp de altceva.

Multe alte poveşti despre referate şi proiecte printate de pe internet, doar pentru că cel mic nu are timp, nu ştie, nu poate, nu are cum şi tot aşa.
Până la un punct e de înţeles dorinţa asta a noastră de a-i ajuta pe cei mici, mai ales de când cu nebunia mediei din clasele 5-8 care contează pentru admiterea la liceu.

Însă până unde e ok să ne implicăm şi de unde încolo le facem mai mult rău decât bine?

Am apelat tot la sfaturile dnei Carol Dweck, Profesor Doctor la Stanford University.

Ea spune că putem să îi ajutăm pe cei mici punându-le la dispoziţie materialele şi informaţiile necesare, că putem fi o resursă pentru ei şi îi putem ajuta să stabilească exact ce au de făcut. Dar atât şi nimic mai mult. Atunci când îi ajutăm prea mult sau când facem lucruri în locul lor, practic le transmitem un mesaj negativ prin care le spunem că ei nu sunt capabili să se descurce şi că ne îndoim de abilităţile lor. Din acest motiv există foarte mulţi copii care nu-şi câştiga niciodată încrederea în ei înşişi.
Linia fină dintre a oferi sprijin şi a ajuta

Chiar dacă toţi specialiştii ne sfătuiesc să le oferim sprijin copiilor, mai degrabă decât să îi ajutăm concret la realizarea temelor, totuşi, există o întrebare foare dificilă, mai ales în contextul exemplelor de la începutul acestui articol. Cel puţin în România, sistemul parcă este astfel făcut încât cei mici să nu aibă timp fizic pentru a-şi îndeplini toate îndatoririle şi atunci singura soluţie este să intervenim noi, părinţii.

Şi atunci care este diferenţa dintre sprijin şi ajutor?

Sprijinul: este atunci când intervenim pentru că cei mici să-i dezvolte abilităţile necesare pentru a-şi termina temele. E vorba despre vizualizarea întregului proces, despre abilităţile de organizare, de prioritizare şi de realizarea unui program pas cu pas. Le putem arăta cum să scurteze proiectul astfel încât să se încadreze în timpul alocat, cum să fie eficienţi şi, mai ales, cum să-şi controleze sentimentele, în special dacă e vorba de spaimă, panica sau stres.

Ajutorul: este atunci când părintele începe să ia frâiele proiectului şi se fie direct responsabil de finalizarea acestuia, practic încalca linia fină dintre cel care oferă sprijin şi cel care ajută efectiv. Iar asta nu e tocmai ok.
Dar toţi părinţii fac aşa, nu-i aşa?

(…)

Citește mai mult pe meseriadeparinte.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!