Sari la conținut

De ce îi dau voie copilului meu să mă vadă plângând

„Mami, eşti bine? De ce nu pari fericită?”
Întrebările acestea mi le-a pus băieţelul meu de doi ani şi jumătate ieri, când m-a surprins ştergându-mi lacrimile cu podul palmei. Doar ce avusesem o discuţie mai intensă cu soţul meu şi, sensibilă din fire, am eliberat rapid câteva lacrimi, lăsându-mă surprinsă de puiul meu.

„Nu sunt prea fericită acum. Sunt puţin cam tristă, dar îmi voi reveni repede”. M-a îmbrăţişat şi mi-a sps: „Asta este ca să te simţi mai bine, mămică dragă! Te iubesc!”

Când eram însărcinată, mă întrebam cât de mult ar trebui să ne lăsăm copiii să fie martorii emoţiilor noastre. Oare ar trebui să asiste la certurile dintre mine şi soţ? Oare ar trebui să mă vadă plângând? Sau ar fi mai bine să plâng în baie şi să inventez poveşti?

Acum, însă, îmi e totul mai clar…

Vreau ca al meu copil să îmi cunoască toate laturile – desigur, la vârsta şi la momentele potrivite. Vreau să ştie că, deşi mami zâmbeşte, e fericită şi pozitivă, sunt şi momente în care ea e tristă, nervoasă şi supărată.

► Citeşte şi Cum le vorbim copiilor despre moarte

Vreau să ştie toate aceste lucruri şi să mă vadă plângând, ca să simtă, atunci când va fi nevoie, că e ok să ai sentimente negative. Să ştie că are voie să plângă, dacă simte nevoia, şi că nu trebuie deloc să se ruşineze din cauza asta.

Vreau să ştie că nu există sentimente rele, ci doar comportamente rele. E ok să fie supărat când colegii nu îl invită la ziua lor, dar nu este ok să ţipe la ei a doua zi.

Este ok să se simtă dezamăgit când un prieten nu îi dă jucăria lui, dar nu este ok să îl lovească sau să îi vorbească urât.

Îmi doresc ca cel mic să se simtă confortabil când îşi asumă riscuri care contează. Vreau să ştie că e dezamăgitor să ia note mici la subiectele care îl interesează, dar nu vreau să îi fie teamă să rişte din nou, pentru că ar putea pierde.

Vreau ca al meu copil să nu se ruşineze când simte nevoia să ţipe, să plângă, să dea din picioare. Ştiu că existe riscul ca din cauza acestor comportamente să fie etichetat ca „lipsit de educaţie” şi „alintat”, dar dacă trebuie să i se spună aşa, pentru a învăţa să îşi exprime emoţiile, să şi le elibereze, atunci e voi accepta. Voi fi lângă el, să îl ajute să se maturizeze emoţional în fiecare etapă, îl voi ţine de mână, îl voi lua în braţe şi îi voi spune că e ok să plângă. Eu il iubesc oricum.

Voi folosi exact aceleaşi cuvinte pe care mi le spune şi el, când plâng. „Asta este ca să te simţi mai bine, pui drag! Te iubesc!”

Sursa foto: Pexels

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!