„Înțelege tot ce îi spunem, dar nu vorbește.” Este una dintre cele mai frecvente afirmații auzite în cabinetele de logopedie și psihologie infantilă. Părinții o spun adesea cu o doză de speranță, ca pe un argument liniștitor: dacă înțelege, înseamnă că va vorbi la un moment dat. Realitatea este mai nuanțată. Uneori, acest profil este tranzitoriu și benign. Alteori, este un semnal clar că dezvoltarea limbajului expresiv nu ține pasul cu alte arii și are nevoie de intervenție.
Pentru a înțelege diferența, trebuie să separăm două procese distincte: limbajul receptiv și limbajul expresiv.
A înțelege nu este același lucru cu a vorbi
Limbajul receptiv se referă la capacitatea copilului de a înțelege cuvinte, propoziții, instrucțiuni și sensuri. Limbajul expresiv presupune producerea activă a sunetelor, cuvintelor și propozițiilor. La mulți copii mici, limbajul receptiv se dezvoltă mai rapid decât cel expresiv. Acest lucru este normal până la un punct.
Problema apare atunci când decalajul dintre cele două devine prea mare sau persistă în timp. Un copil care, la 3 ani, înțelege comenzi complexe, dar nu folosește cuvinte funcționale sau propoziții simple nu se află doar într-o „întârziere simpatică”. Este un profil care necesită evaluare.
Citește și Bebelușul la 9-12 luni. Ce poate fi mai interesant decât limbajul?
De ce apare acest blocaj între înțelegere și vorbire
Una dintre cauzele frecvente este întârzierea de limbaj expresiv. Creierul copilului procesează corect informația, dar are dificultăți în a organiza, planifica și produce răspunsul verbal. Copilul știe ce ar vrea să spună, dar nu reușește să transforme intenția în cuvinte. Acest efort frustrant duce adesea la renunțare: gesturi, sunete, priviri insistente sau crize de furie iau locul vorbirii.
O altă explicație ține de motricitatea oro-facială și de coordonarea necesară vorbirii. Vorbirea nu este doar un act cognitiv, ci și unul motor. Unii copii au dificultăți în controlul musculaturii implicate în articulare, chiar dacă înțeleg perfect ce li se spune.
Există și situații în care mediul joacă un rol important. Copiii care sunt anticipați constant, care primesc obiectele dorite înainte de a fi nevoiți să le ceară sau care sunt expuși excesiv la ecrane pot avea mai puține ocazii reale de a exersa vorbirea. În aceste cazuri, copilul „nu are nevoie” să vorbească pentru a fi înțeles.
Mai rar, dar important de menționat, acest profil poate apărea în cadrul unor tulburări de dezvoltare mai complexe, cum ar fi tulburarea de limbaj sau anumite forme de tulburare de spectru autist. Aici, înțelegerea poate fi aparent bună, dar selectivă sau bazată pe contexte repetitive.
De ce nu este suficient să aștepți
Ideea că „va vorbi când va fi pregătit” este parțial adevărată și periculos de incompletă. Creierul copilului are ferestre de plasticitate maximă în primii ani de viață. Intervenția timpurie nu forțează copilul, ci îi oferă exact sprijinul de care are nevoie pentru a transforma potențialul în competență.
Așteptarea pasivă funcționează doar atunci când dezvoltarea este armonioasă, nu atunci când există un blocaj clar între înțelegere și exprimare. Cu cât intervenția este mai târzie, cu atât copilul își poate consolida strategii alternative de comunicare care înlocuiesc vorbirea, nu o susțin.
Citește și Jocuri care ajută la îmbogățirea vocabularului copilului tău
Când ar trebui să te trimită la specialist
Un semnal de alarmă apare atunci când copilul:
– are peste 2 ani și nu folosește cuvinte funcționale;
– are peste 3 ani și nu combină cuvinte în propoziții simple;
– se enervează frecvent pentru că nu reușește să se facă înțeles;
– comunică aproape exclusiv prin gesturi sau sunete;
– pare să evite vorbirea, deși înțelege cerințele.
În aceste situații, o evaluare logopedică și psihologică nu pune etichete, ci oferă claritate.
Un adevăr inconfortabil pentru părinți
Faptul că un copil „înțelege tot” nu este o garanție că va vorbi de la sine. Este o bază bună, dar insuficientă. Limbajul nu apare prin acumulare pasivă, ci prin exercițiu ghidat, relație și feedback constant. A cere ajutor nu înseamnă că ceva este „grav”, ci că vrei să îi oferi copilului cele mai bune șanse într-o perioadă critică de dezvoltare.
Un copil care înțelege, dar nu vorbește, nu este leneș, răsfățat sau încăpățânat. Este un copil care are ceva de spus, dar nu are încă instrumentele potrivite. Rolul adultului este să i le ofere, la timp.
Citește și Cum dezvolti limbajul copilului
