Sari la conținut

Despre zahăr și dulciuri

“Zahărul este otravă! Nocivitatea sa asupra omului din secolul XX este la fel demare ca cea a alcoolului şi a tutunului la un loc. Toată lumea o ştie. Toţi medicii din lume o denunţă. Nu există colocviu al pediatrilor, cardiologilor, psihiatrilor şi dentiştilor care să nu menţioneze pericolul zahărului şi, mai ales, pericolul unui consum care creşte în ritm exponenţial. În Antichitate, zahărul, ca atare, nu există. Astfel că grecii nici măcar nu aveau un termen pentru a-l denumi. Alexandru cel Mare care, către 325 Î.C., îşi împinsese cuceririle până în câmpia Indului, îl descria ca pe “un fel de miere ce se găseşte în trestiile crescute pe marginea apei”.

Plinius cel Bătrân îl menţiona, în secolul I al erei noastre, tot ca pe o “miere de trestie”.A trebuit să vină epoca lui Nero, pentru ca să fie creat termenul saccharum, prin care era desemnat acest produs exotic. Abia în secolul VII au început să apară culturile de trestie de zahăr din Persia şi Sicilia. Treptat, şi ţările arabe i-au prins gustul.

Un savant german, doctorul Rauwolf, remarca în jurnalul său, din 1573, că “turcii şi maurii numai sunt războinicii îndrăzneţi de a altădată, de când mănâncă zahăr”. Trestia de zahăr a fost descoperită de Occident cu ocazia Cruciadelor. Spaniolii au încercat s-o cultive în sudul ţării lor. Abia după cucerirea Lumii Noi, comerţul de zahăr devine important din punct de vedere economic. Portugalia, Spania şi Anglia se îmbogăţesc schimbând materia primă pe sclavii a căror muncă avea să contribuie tocmai la dezvoltarea culturilor de trestie de zahăr. (...) Citește mai mult pe www.meseriadeparinte.ro

Sursa foto
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    adevarul.ro