Sari la conținut

Dezvoltarea copilului - Ce știe copilul, la vârsta de 3 ani?

Copilul de trei ani reprezintă cu adevărat un cumul de emoții. El trăiește cu intensitate orice moment și nu îi este teamă să-și exprime sentimentele. Este minunat să vezi cum micuțul tău înțelege tot ce se întâmplă în jurul lui și că evoluează într-un mod magic.

Este important de reținut că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare și că nu ar trebui să-ți compari copilul de trei ani cu alți copii de aceeași vârstă.

Există copii care avansează mult mai repede, în timp ce alții dintre ei stagnează, însă toți copiii, cu stimularea necesară, vor putea avansa și se pot dezvolta într-un mod eficient.

Influența mediului asupra copilului de 3 ani

Desigur, dezvoltarea copiilor și tot ceea ce învață ei în această etapă este influențată de capacitatea lor înnăscută, de mediul înconjurător, de stimulii pe care îi primesc de la acesta, de experiențele pe care le au acasă și de modul în care sunt oamenii din jurul lor capabili să-i motiveze să-și continue învățarea și dezvoltarea intelectuală, cât și emoțională.

Lucrurile pe care le învață copilul de 3 ani:

Copilul de 3 ani este un adevărat explorator

Copilul își folosește la maximum toate simțurile pentru a absorbi informațiile din jur. Este din ce în ce mai capabil să se concentreze și să gândească creativ.

Copilul de 3 ani are simțul proprietății

Asta e al meu! Ba nu, e al meu! Dă-mi-l! Acestea sunt unele dintre cuvintele lui preferate. Micuțul devine din ce în ce mai conștient că este o ființă independentă și că vrea să claifice acest lucru. Va arăta asta prin acte de egoism, ceea ce este un lucru natural la această vârstă.

Copilul de 3 ani are un vocabular mai bogat

Acum, copilul tău îș dezvoltă vocabularul și este capabil să spună propoziții complete și să poarte mici conversații.

Copilul de 3 ani este capabil de multe lucruri, precum:

  • Sortează și clasifică obiecte
  • Face puzzle-uri simple
  • Stă concentrat și se joacă pe o perioadă mai lungă de timp
  • Folosește raționamentul logic
  • Observă asemănările și deosebirile
  • Poate să numere până la 10
  • Începe să-și facă prieteni
  • Are nevoie de siguranță emoțională din partea adulților
  • Știe cum să-și scrie inițiala numelui
  • Poate avea prieteni imaginari.

Copilul de 3 ani este plin de surprize și este dornic să învețe cât mai multe lucruri noi. Respectă-i ritmul de dezvoltare și nu te grăbi în ceea ce privește dezvoltarea lui.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!