Un băiat de nouă ani se află în stare critică la Spitalul de Urgență din Craiova, după ce a fost găsit pe fundul unei piscine din localitatea Potcoava. Din primele informații, copilul nu era supravegheat de adulți în momentul înecului.
Băiatul, originar din Valea Stanciului, Dolj, se afla la piscină împreună cu o mătușă. Nu se cunosc încă exact circumstanțele, însă trupul său a fost descoperit sub apă de alți copii, după ce ar fi stat minute bune acolo. Până la sosirea echipajelor medicale, martorii au încercat să-l resusciteze.
Manevrele de resuscitare au fost continuate de medici timp de aproape o oră, reușindu-se restabilirea activității cardiace. Copilul a fost transportat inițial la UPU Slatina, apoi, din cauza stării extrem de grave, transferat la UPU Craiova. Potrivit medicilor, băiatul este intubat, inconștient și are un prognostic rezervat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.