Se spune despre unii copii ca unde-i pui, acolo stau. E bine sa ai un copil cuminte? Prea cuminte? Nu. In spatele unui comportament prea linistit, dincolo de linistea aparenta a unui copil cuminte se poate afla un copil inhibat, un copil fara interes pentru cele din jurul lui, un copil care ascunde probleme de comportament si care are nevoie de o atentie speciala.
Studiile indica faptul ca exista cazuri in care copilul are un comportament anormal de linistit. Acest comportament poate sa fie permanent, sau sa depinda de locul unde se afla copilul. Este normal acasa, dar foarte cuminte la gradinita, este nazdravan acasa la bunici si foarte cuminte acasa.
Secretele unui parinte bun
Cauzele acestui comportament diferit sunt numeroase. Poate sa fie vorba despre angose, temeri si spaime, poate sa fie din cauza mediului si al adultilor cu care intra in contact sau poate sa fie semnul unor afectiuni de tip autist.
Copilul inhibat cognitiv prezinta dificultati in citire, o imaginatie blocata evidentiata prin jocuri in care exista repetitivitate sau statornicie indelungata ori se joaca foarte putin. Are teama de evaluare sau ascultare, concretizata prin vid intelectual (nu mai intelege nimic din ce i se spune).
Inhibitia relationala ia forma copilului calm si submisiv care isi petrece timpul singur, iar cu alti copii se joaca doar daca are ocazia. Sau refuza activitatile de grup, nu pentru ca nu are nevoie de ele, ci pentru ca se teme, aratandu-se tensionat sau intristat.
Lectii pentru parinti: echilibrul si stabilitatea
Sunt si cazuri de mutism extrafamilial, copilul nesimtindu-se confortabil sa comunice cu persoane din afara familiei.
In cazuri mai grave copilul se izoleaza, pentru ca timiditatea sa accentuata il pune in imposibilitatea de a construi relatii cu ceilalti. Ii e teama sa fie in centrul atentiei sau sa fie criticat.
Un lucru e cert: joaca reprezinta un important indicator de sanatate psihica a copilului; are rol organizator, structurandu-i personalitatea. Maniera in care isi desfasoara cel mic activitatea ludica e definitorie pentru abilitatile sale de socializare. In consecinta un copil care nu face pozne, un copil care nu topaie care nu inventeaza jocuri si care nu se misca din locul in care a fost pus este un copil asupra caruia parintii trebuie sa se aplece cu mult mai multa atentie.
Uneori parintii pun aceasta atitudine a copilului pe seama timiditatii si sunt convinsi ca timiditatea trece cu varsta. Din pacate nu se intampla asa. Un copil timid poate sa devina un adult cu fobie sociala, ceea ce ii afecteaza performantele sociale, cat si cele profesionale.
Ceea ce poate face si trebuie sa faca orice parinte este sa observe, obiectiv si constant, comportamentul copilului acasa, in parc, la gradinita sau la scoala si sa evelueze coret acest comportament. In cazul in care sunt semne de intrebare ca ceva nu este in buna regula, demersul cel mai sanatos este acela de a apela la sfatul unui specialist.
