Sari la conținut

Elevii și profesorii, intrare comună în școală? „În primul rând, suntem categorii sociale diferite”. Declarația unei profesoare care a stârnit controverse

În contextul propunerii Consiliului Național al Elevilor ca elevii și profesorii să nu mai aibă intrări separate în școli, o profesoară de la Școală 9 a avut o reacție care a stârnit extrem de multe controverse în mediul online: „În primul rând, suntem categorii sociale diferite”

Conform edupedu.ro, în raportul anual privind implementarea Statutului elevului realizat de Consiliul Național al Elevilor la finalul anului trecut, printre problemele semnalate se numără asigurarea transportului gratuit al elevilor la școală, încălcarea dreptului la educație sau modul în care au fost sancționați elevii pe parcursul anului școlar. Mai mult, în cadrul raportului elevii cer, printre altele, ca prin noul Statut al elevului să fie prevăzut să nu mai existe intrări/ieșiri separate din unitatea de învățământ destinate exclusiv profesorilor, „elevilor fiindu-le restricționat accesul în mod ilegal în prezent”.

Nu toți profesorii au fost de acord cu această propunere, unii dintre ei având reacții neașteptate. Claudia Osiceanu, profesoară de română la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” din București, a declarat pentru Școala 9 că desființarea intrării separate pentru profesori ar fi „o formă de uzurpare a imaginii cadrului didactic”: „Este o formă de uzurpare a imaginii cadrului didactic. În primul rând, suntem categorii sociale diferite”.

Profesoara a făcut și o comparație cu spitalul: „Nici la spital, dacă mergem, nu dăm nas în nas cu doctorul pe scară. Au intrări separate medicii și pacienții”.

„Un cadru didactic, chiar și în societatea contemporană în care este afectată imaginea profesorului, rămâne un mentor, un formator de destine. Și ca să pot să fac lucrul acesta corect, îmi trebuie o stare, îmi trebuie un statut, un loc în instituție. Haideți atunci să le deschidem și cancelaria. Să intre și în cancelarie”, a mai declarat profesoara.

Răspunsul ei a stârnit extrem de multe reacții negative în mediul online, mai ales că în foarte multe țări din Occident elevii și profesorii folosesc aceeași intrare în școală.

Printre cei care au intervenit este și Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută în mediul online drept Prințesa Urbană. Ea a lăsat mărturia unei mame românce al cărui copil de 4 ani a început școala în urmă cu câteva luni într-un sat cu 17.000 de locuitori din Olanda.

(...) Totuși, nu despre adaptarea lui vreau să zic în acest text, ci mai degrabă despre ce mi s-a întâmplat astăzi, în prima zi după vacanța de iarnă.
L-am adus la școală și am așteptat, ca de obicei, la geamul grupei lor ca să-l văd când intră și să mă vadă. E ritualul nostru. În timp ce stăteam la geam, învățătoarea deschide geamul și îmi zice că are ceva pentru mine. Am fost destul de surprinsă, evident. Ea scoate dintr-o cutie o carte pentru copii și mi-o dă. Era o carte în limba neerlandeză cu traducere în română. Mi-a zis că a comandat-o pentru băiețelul meu și mă roagă să i-o citesc până când reușește să o înțeleagă bine, apoi să o aduc înapoi învățătoarei ca să-i citeasca și ea. Apoi mi-a zis că în vacanță a început să învețe româna pe Duolingo și mi-a spus câteva cuvinte. A zis că vrea să învețe fraze și cuvinte de bază ca să-l poată ajuta pe copilul meu să se adapteze mai ușor. Vrea ca el să simtă că și alții vor să-i cunoască limba și că se face efort pentru el.
A recunoscut învățătoarea că e foarte grea limba română dar că îi place și nu se lasă până nu reușeșe să lege câteva propoziții cu el.
Ce am făcut eu - am plâns. Am simțit că vreau să o îmbrățișez și i-am mulțumit de multe, multe ori. Sincer, nu am crezut că se poate să facă un învățător asta și am simțit că face asta și pentru mine ca să mă asigure că copilul meu va fi bine și ea îi este alături.
 
Postarea Ioanei Chicet-Macoveiciuc a devenit virală  și a adunat sute de comentarii, multe fiind ale unor mame care locuiesc cu copiii în alte state și care relatează cum este la școlile de acolo.
 
„În Anglia, fie că ești profesor, director sau elev, părinte, femeie de serviciu, toți au aceeași intrare, nu există protocoale separate”.

„În Singapore se intră pe aceeași intrare și profesori și copii. Fiicele mele au avut o experiență minunată acolo. Ba mai mult, când ne-am întors în țară, profu’ de mate al fiicei mele mi-a trimis un e-mail în care să își ia rămas bun și să îmi spună cât de minunată e fetița mea și chiar dacă matematica nu e punctul ei forte, apreciază efortul depus și veselia cu care venea la ore, ceea ce făcea procesul de învățare (pentru toți copiii) mult mai plăcut”., „În Republica Moldova profesorii și elevii au aceeași intrare. Sincer, nici nu îmi imaginez să fie altfel”, „Predau la o școală în State. Se folosește de obicei aceeași intrare. La noi la școală există una separată pe unde intră doar profesorii, dar numai datorită faptului că dă spre parcarea unde numai angajații au voie să parcheze. În rest, părinți, elevi, profesori intră pe intrarea principală. Nu există vreo intrare în clădire “staff only”. - sunt doar câteva dintre mărturiile părinților români care au ales să trăiască în alte colțuri ale lumii.

 
 

 
 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!