Avea câteva luni când am mers împreună ca să-mi tund eu părul și să-l donez. Avem poză din ziua aceea și-i voi aminti peste ani.
Avea un an și jumătate când am umplut, împreună, o cutie de pantofi pentru o fată. Am pus acolo o eșarfă, o carte, dulciuri, o panglică de păr și niște cosmetice și, deasupra, o scrisoare. Evident că nu a înțeles el ce facem și mai ales pentru cine, dar a fost prezent și am rămas cu amintirea asta. Acum, anual, de Crăciun, avem tradiția unui cadou într-o cutie de pantofi, pentru un necunoscut.
Avea sub doi ani când m-a întrebat dacă poate să-i dea o banană cerșetorului aflat în fața unui magazin din cartier. “Sigur că poți”, i-am zis. Și i-a întins banana bărbatului, apoi au stat de vorbă, ca doi oameni mari. Nu mă văzuse făcând asta, nu îi vorbisem vreodată despre cum e bine să faci din când în când asta, doar s-a gândit el, cu mintea lui de om în miniatură, că bărbatul acela ar primi o banană de la el. M-am bucurat.
(...)
