Dragul meu,
Nu știu ce drum vei alege. Nu știu dacă vei iubi sportul, matematica sau poate muzica — și nu-mi pasă dacă vei străluci în ochii altora, atâta timp cât te vei simți întreg în pielea ta. Dar ori de câte ori văd cum un băiat de 20 de ani învinge lumea înotând ca și cum ar fi făcut din apă, mă gândesc la tine.
Pe David Popovici nu-l cunosc personal. Îi știu recordurile, calmul de la interviuri, umorul tăcut și privirea limpede. Dar, mai ales, mă impresionează felul în care a crescut fără să fie împins, ci susținut. Nu a fost modelat cu forța, ci încurajat să se observe pe sine, să aibă răbdare cu propriul corp, cu propriul ritm. Și tocmai de asta îți scriu.
Pentru că și eu vreau să-ți fiu o mână caldă în spatele tău, nu un zid care te împinge înainte cu frică.
Nu vreau să devii „cel mai bun”. Vreau să fii bucuros că ești tu. Să te trezești dimineața fără nod în stomac. Să nu trăiești cu obsesia că trebuie să dovedești ceva. Nu ție, nu nouă, nu lumii.
Uite, David nu s-a grăbit. A spus că părinții l-au învățat să aibă răbdare. Că n-au avut planuri mărețe pentru el, ci doar au fost acolo, în fiecare zi, cu încredere. Iar acum, când stă pe podiumuri și toată planeta îl privește, el rămâne... simplu. Nu pentru că „pozează în modest”, ci pentru că nu și-a pierdut echilibrul printre aplauze.
Aș vrea să înveți și tu asta: că valoarea ta nu se măsoară în aplauze, nici în note, nici în trofee. Se vede în felul în care te porți cu ceilalți când nu te vede nimeni. În cât de bine știi să te ridici când cazi. În cum îți alegi cuvintele atunci când ți-e ciudă. În cât de blând poți rămâne, chiar și când ai tot dreptul să fii furios.
Știu că lumea asta va fi uneori prea mult. Prea grăbită, prea zgomotoasă, prea plină de presiuni. Și tocmai de aceea, când te simți copleșit, vreau să-ți amintești că nu ești în cursă cu nimeni. Nici cu timpul. Nici cu colegii. Nici cu mine. Ai voie să mergi încet. Să schimbi direcția. Să te răzgândești.
Dacă vreodată vei ajunge într-un punct în care te simți pierdut, amintește-ți de băiatul ăla cu zâmbet calm care înoată ca și cum ar povesti. Și amintește-ți că n-a fost niciodată despre forță. Ci despre armonie. Despre a fi întreg în ce faci.
Iar eu voi fi mereu aici — nu să te trag, nu să te împing, ci doar să-ți țin haina când îți vine să zbori.
Cu dragoste și încredere,
Mama
Citește și Tatăl lui David Popovici, lecție valoroasă de parenting: Aici greșesc foarte mulți părinți
