Sari la conținut

Oare chiar creştem o generaţie de incompetenţi?

Ne văităm din ce în ce mai des şi mai mult că ne batem joc de copiii noştri: spunem despre ei că sunt împiedicaţi, că nu ştiu să se descurce singuri, că-i ducem cu maşina 2 metri până la şcoală şi că singurul lucru la care se pricep este să se joace pe telefon.

Acum, sincer, că ne reproşăm nouă toate rateurile pe care le-am dat cu copiii noştri, e oarecum normal. Nimic ieşit din comun. Însă când începem să le reproşăm lor parcă lucrurile încep să fie puţin deranjante.

Cu ce sunt ei de vină că îi ţinem acasă doar pentru că sunt 2 nămeţi de zăpadă pe drumul până la şcoală? Cu ce sunt de vină că îi cărăm în maşini cu scaune încălzite iar când vine vorba să meargă pe jos obosesc până la colţ? Şi ce dacă nu stau singuri şi nu ştiu ce e aia cheie de gât? Şi cum ar putea să ştie să-şi încălzească singuri mâncarea dacă toată viaţa au mâncat la afterschool meniul comandat la ora fixă?

Uneori, am senzaţia că ne-am transformat în părinţii şi bunicii noştri. Aceleaşi vorbe dar în alt contex. Aceeaşi scenă dar alţi actori.
Când eram de vârsta copiilor noştri mergeam singuri la şcoală, făceam cumpărături, ne “găteam” ouă ochiuri şi călătoream singuri cu autobuzul sau cu trenul.

Însă tot ce auzeam acasă era că suntem nişte neisprăviţi, că nu suntem buni de nimic, că o să se aleagă praful de noi. Ni se dădeau exemplu “realizările” generaţiilor dinaintea noastră, care mergeau cu animalele la păscut, găteau pentru toată familia, creşteau fraţii mai mici sau participau la muncile câmpului alături de cei mari. Erau activităţi din timpuri şi locuri străine nouă, cu care nu ne-am fi descurcat sub nicio formă aşa că toate cuvintele grele care ne erau adresate păreau să fie adevărate.

Oare ce urma să se aleagă de noi dacă nu ştiam să facem nimic din ce făceau părinţii noştri când erau mici?
Iată că timpul a trecut şi din fericire am supravieţuit cu toţii, ne-am descurcaţi şi chiar am ajuns “bine”. În ciuda celor prezise de cei mai în vârstă şi înţelepţi, viaţa merge mai departe şi noi ne adaptăm din mers.
Şi ca să revenim în timpurile noastre: şi voi aveţi senzaţia de “deja vu” de fiecare dată când începem să enumaram faptele noastre de vitejie din copilărie iar apoi ne uităm la ăştia mici, lipiţi cu mâinile de telefon şi fundul de scaunul de la maşină, şi ne gândim că avem în faţă o generaţie de incompetenţi inadaptaţi?

Ei bine, adevărul e că nici bunicii noştri, nici părinţii, şi nici măcar noi nu ştim să facem multe din lucrurile pe care le face un copil de 10 ani, de fapt suntem prima generaţie care cere ajutorul copiilor atunci când vine vorba de tehnică şi aplicaţii.

(…)

Citește mai mult pe meseriadeparinte.ro!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!