La prima vedere, întrebarea pare o joacă. Un zâmbet, un copil întrebat cu tandrețe și așteptarea unui răspuns care să flateze. Dar pentru copil, în spatele acestei întrebări se ascunde un impas dureros: cum să alegi între doi oameni care reprezintă pentru tine siguranța, afecțiunea și lumea întreagă?
De ce această întrebare nu e niciodată un joc
Noi, adulții, avem tendința de a minimiza impactul cuvintelor. Ni se pare că un copil uită repede, că un joc e doar un joc. Dar pentru copil, părinții nu sunt figuri interșanjabile. Ei sunt polii universului său afectiv. A-i cere să aleagă între mami și tati înseamnă să-l obligi să rupă în două ceea ce pentru el este întreg.
Întrebarea nu sună doar a joacă. În mintea copilului, ea se transformă într-un examen imposibil: „Dacă aleg pe unul, îl pierd pe celălalt?” Dragostea devine subit o problemă de matematică, în care răspunsul corect nu există.
Ce rămâne în sufletul copilului
Copiii nu știu să explice vinovăția, dar o simt. Dacă răspund „mami”, își imaginează că tata suferă. Dacă spun „tati”, se tem că mama e dezamăgită. Și orice alegere rămâne cu gustul amar al trădării.
Am întâlnit adulți care își amintesc astfel de momente și povestesc cu un zâmbet strâmb cum se simțeau „prinși la mijloc”. Acele amintiri aparent banale lasă urme: învățăm prea devreme să ne calibrăm iubirea, să o dozăm, să spunem ce vor ceilalți să audă. Autenticitatea se topește în mecanisme de apărare.
Când contextul e și mai greu
Dacă întrebare apare în contexte tensionate – o ceartă, un divorț, o competiție tacită între părinți – greutatea devine uriașă. Copilul e pus în rolul de arbitru, de judecător. O responsabilitate pe care nu ar trebui să o poarte niciun adult, cu atât mai puțin un copil. Și totuși, sunt copii care cresc cu această povară, convinși că iubirea lor trebuie dovedită, împărțită și, uneori, ascunsă.
Cum putem întreba altfel
Dragostea copiilor nu are nevoie de ierarhii, ci de spațiu. În loc să cerem o alegere, putem să ne apropiem prin curiozitate autentică:
„Ce îți place cel mai mult la timpul petrecut cu mami?”
„Ce te face să râzi cel mai tare când ești cu tati?”
„Ce e cel mai frumos pentru tine când suntem împreună?”
Astfel, copilul învață să-și exprime emoțiile fără frică, iar noi primim ceva mult mai valoros decât un „răspuns corect”: fragmente din felul lui sincer de a iubi.
O lecție pentru părinți
Poate că întrebarea „pe cine iubești mai mult?” spune, de fapt, mai mult despre nevoia adultului de a fi validat decât despre copil. Poate că e un semnal că ne e teamă să nu pierdem teren, să nu fim mai puțin importanți. Dar e important să înțelegem că iubirea copilului nu se măsoară, nu se compară și nu se negociază.
Un copil are nevoie să simtă că iubirea lui e suficientă, indiferent cum o exprimă. Are nevoie să știe că nu va fi pus niciodată să aleagă între mami și tati. Siguranța lui vine din libertatea de a iubi în mod egal, dar diferit, pe amândoi.
