Termenul burnout e asociat de obicei cu adulții – cu ecrane, deadline-uri și stres profesional. Dar tot mai mulți psihologi avertizează că epuizarea emoțională poate apărea și la copii, chiar de la vârsta preșcolară.
Nu pentru că „muncesc”, ci pentru că trăiesc într-un ritm mult prea alert, într-o lume în care până și jocul e programat, iar timpul liber aproape dispare.
Cum arată burnoutul la un copil mic
La copii, burnoutul nu arată ca la adulți. Nu există facturi, e-mailuri și nopți nedormite, dar există presiune constantă, chiar dacă într-o formă subtilă.
Copiii pot ajunge la epuizare emoțională atunci când:
- au un program supraîncărcat (grădiniță, cursuri, activități extrașcolare zilnice);
- li se cere mereu „să fie cuminți”, „atenți”, „performanți”;
- nu au timp real de joacă liberă și relaxare.
În timp, această presiune se traduce printr-o oboseală cronică, iritabilitate și pierderea bucuriei de a face lucruri simple.
Semnele care ar trebui să-i alarmeze pe părinți
Burnoutul la preșcolari nu se vede întotdeauna la suprafață, dar corpul și comportamentul trimit semnale clare:
- copilul e obosit chiar și după somn, cere des „să stea singur” sau refuză activități care altădată îi plăceau;
- apar crize de plâns frecvente, schimbări bruște de dispoziție sau momente de retragere;
- se plânge de dureri de cap, burtă sau gât, fără cauze medicale reale;
- are tulburări de somn (adoarme greu, se trezește agitat);
- devine hipersensibil la zgomot, lumini sau la vocea adulților;
- are reacții exagerate la lucruri minore („nu mai pot”, „nu vreau nimic”).
Sunt semnele unui organism care spune „ajunge”, chiar dacă nu poate formula asta în cuvinte.
Ce pot face părinții
Primul pas este reducerea presiunii.
Mulți părinți cred că ajută copilul oferindu-i „oportunități”, dar de fapt, la 4 sau 5 ani, cel mai bun stimulent pentru dezvoltare este joaca liberă și timpul fără scop.
- Limitează activitățile organizate și lasă zile fără program.
- Înlocuiește timpul pe ecrane cu joacă afară, desen, povești.
- Fii atent la semnele de oboseală și oferă-i rutină și previzibilitate, nu performanță.
Uneori, cea mai mare formă de iubire e să spui: „azi nu facem nimic”.
Când e nevoie de ajutor specializat
Dacă simptomele persistă mai multe săptămâni – refuzul grădiniței, iritabilitate zilnică, somn fragmentat, lipsa poftei de mâncare – e recomandată o evaluare psihologică.
Un psiholog specializat în copii poate identifica dacă e vorba de stres, anxietate sau epuizare și poate ghida părinții spre o rutină mai blândă.
În concluzie
Da, și copiii pot fi în burnout.
Nu pentru că sunt „slabi”, ci pentru că sunt sensibili la ritmul lumii în care trăim.
Nu au nevoie de mai multe cursuri, ci de mai mult timp să fie copii: să se plictisească, să se joace, să râdă fără scop.
Acolo începe vindecarea – și adevărata lor dezvoltare.
