Primul an aduce schimbări rapide, iar un părinte vede aproape tot: felul în care bebelușul se mișcă, răspunde, privește, vocalizează. Când dezvoltarea merge firesc, apar mici progrese de la o săptămână la alta. Când ceva nu evoluează, se simte imediat în ritm, în reacții și în modul în care copilul interacționează cu mediul. Reperele de mai jos sunt observabile fără instrumente medicale și indică zone unde dezvoltarea nu avansează așa cum ar trebui.
1. Reglarea posturală și tonusul muscular
– cap nesusținut după 3 luni
– corp prea moale sau, invers, încordare constantă, arcuire pe spate
– folosirea preferențială a unei singure părți
– întârziere în rostogolire după 6 luni sau stat în șezut după 8 luni
2. Reacțiile vizuale
– urmărește greu obiecte până la 3–4 luni
– contact vizual rar sau inconsistent
– privire fără fixare reală
– reacții pupilare neuniforme
3. Reacțiile auditive
– lipsa tresăririi la zgomote puternice
– nu întoarce capul spre voce după 4–5 luni
– lipsa reacției la nume spre finalul primului an
– gângurit sărac sau regres al vocalizărilor
4. Interacțiunea socială
– absența zâmbetului social după 2 luni
– reacții slabe la jocuri simple
– evitare a privirii umane
– indiferență la plecarea și revenirea părintelui
5. Alimentația și reflexele orale
– dificultăți persistente la supt, apucat sau înghițire
– refuz prelungit al solidelor după 8–9 luni
– vărsături frecvente fără cauză clară
– lipsa progresului spre autohrănire
6. Somnul și ritmurile fiziologice
– treziri excesive cu iritabilitate marcată
– lipsa reglării somnului după 6–7 luni
– diferențe mari de temperatură între membre
– tranzit intestinal instabil fără explicație
7. Mișcările repetitive
– balans repetitiv, fluturări persistente
– fixare vizuală pe lumină, ventilatoare, umbre
– atingere compulsivă a urechilor, gurii, hainelor
8. Absența progresului
Semn critic: copilul stagnează luni în șir pe același nivel motor, social sau verbal. Stagnarea cântărește mai mult decât orice reper de vârstă.
În primul an, dezvoltarea nu e liniară, dar are direcție. Un copil care înaintează, chiar lent, rămâne pe un traseu sănătos. Un copil care nu face pași noi în mai multe domenii — mișcare, atenție, reacții, socializare — transmite că sistemul lui nu funcționează la ritmul așteptat. Observarea atentă a progreselor mici, nu a listelor de „trebuie”, este metoda cea mai fiabilă prin care un părinte poate sesiza dacă parcursul evolutiv are nevoie de evaluare.
Citește și Ce ar trebui să știe un copil de 1 an? Etape-cheie în dezvoltarea fizică și emoțională
