”Uite de aia n-am crescut eu mare…că nu mi-a dat mama rodie!”, a spus tata râzând și pe un ton de superioritate. Poate că făcuse o glumă într-adevăr, dar era una dintre acele ironii ce se vor simpatice, dar îmi umpleau sufletul de durere. Nu dormisem de câteva nopți, aveam ochii dureroși și brațele amorțite. Plimbasem prin casă o noapte întreagă ghemotocul meu mic plin de iubire, dar leșinat de suferința cauzată de acele mici acușoare albe ce îi străpungeau gingiile fine și catifelate, precum petalele de trandafir rozaliu.
Gătisem în cele câteva minute de somn ale ei ce se sfârșeau mai mereu cu fiori de groază, care îmi străpungeau și vertebrele necunoscute din corpul meu până atunci. Atât de tare țipa și atât de tare mi se strângea mie inima de milă. Gătisem, cum spuneam…nici mai mult nici mai puțin de trei sau patru feluri de mâncare. Poate vrea supă, poate ou cu iaurt sau poate cărniță cu spanac sau fructe pasate?
► Citeşte aici mai multe despre alimentaţia copilului!
Le-a scuipat pe toate, iar tata a găsit de cuviință să facă mișto de mine și de strategia mea. L-am urât în secunda și în ziua aia. Apoi am reflectat la ce a vrut să spună. Știam că nu toți oamenii se exprimă potrivit și că modelul de comunicare poate fi defectuos, conducând la defensivă, iar nu la soluționare.
