Transportul copilului în mașină nu e o chestiune de confort sau de „merge și așa”, ci una de biomecanică pură. Corpul copilului nu este o versiune mai mică a corpului adultului, iar sistemele de siguranță ale mașinii sunt proiectate pentru adulți. Scaunul auto și, ulterior, înălțătorul nu sunt opționale — sunt adaptări necesare.
De ce NU se renunță prea devreme la scaunul auto
Scaunul auto are rolul de a distribui forțele unui impact pe zonele rezistente ale corpului copilului (umeri, bazin, spate), protejând coloana cervicală și organele interne. La copiii mici, capul este proporțional mai mare și mai greu, iar musculatura gâtului este insuficient dezvoltată. Din acest motiv, trecerile „mai devreme decât trebuie” cresc masiv riscul de leziuni grave.
Când se poate face trecerea la înălțător
Trecerea de la scaun auto cu centuri proprii la înălțător NU se face după vârstă, ci după dimensiunile copilului și maturitatea posturală.
În mod realist, un copil poate folosi un înălțător abia după ce:
- a depășit limita de greutate și/sau înălțime a scaunului auto (de regulă peste 18–22 kg);
- stă corect în poziție șezândă pe toată durata călătoriei (nu se foiește, nu se lasă într-o parte);
- poate folosi centura mașinii fără ca aceasta să îi atingă gâtul sau abdomenul.
În practică, asta se întâmplă cel mai frecvent după 5–6 ani, uneori mai târziu. Orice „la 4 ani e ok” este o scurtătură periculoasă.
În ce condiții este sigur un înălțător
Un înălțător este sigur doar dacă:
- copilul are minimum 125 cm (ideal peste 135 cm);
- centura trece peste claviculă și stern, nu peste gât;
- partea inferioară a centurii stă pe bazin, nu pe abdomen;
- copilul poate menține această poziție constant.
Dacă una dintre aceste condiții nu e îndeplinită, copilul nu este pregătit pentru înălțător, indiferent de vârstă.
Când NU este recomandat înălțătorul
Nu se folosește înălțător dacă:
- copilul adoarme frecvent în mașină și nu își poate menține poziția;
- este foarte activ și se mișcă mult;
- centura ajunge pe gât sau abdomen;
- se face tranziția „pentru că așa fac și alții”.
Personal opinion: cea mai periculoasă decizie legată de siguranța copiilor este cea luată din presiune socială, nu din criterii reale de siguranță.
Un criteriu simplu de verificare
Așează copilul pe bancheta mașinii, fără înălțător:
- genunchii trebuie să se îndoaie natural la marginea scaunului;
- spatele să stea lipit de banchetă;
- centura să se poziționeze corect, fără ajustări artificiale.
Dacă acest test nu este trecut, copilul nu este pregătit nici pentru renunțarea la înălțător, dar spune multe și despre momentul tranziției către el.
Concluzie
Scaunul auto și înălțătorul nu sunt etape „de bifat”, ci instrumente de protecție adaptate dezvoltării copilului. Tranziția se face târziu, calculat și fără grabă. În siguranța rutieră a copiilor, regula de aur rămâne aceeași: mai mult timp în protecție corectă este întotdeauna mai bine decât prea puțin.
