Fundația Comunitară București lansează campania SMS prin care sunt susținute în continuare comunitățile vulnerabile
Vaccinurile din copilărie și autismul: un studiu amplu pe 1,2 milioane de copii oferă clarificări esențiale
Un nou studiu de referință vine să demonteze, încă o dată, temerile persistente legate de o posibilă legătură între vaccinurile din copilărie și autism. Cercetarea, realizată în Danemarca, a analizat datele medicale a peste 1,2 milioane de copii născuți între 1997 și 2018 și arată fără echivoc că vaccinurile nu provoacă autism — ba chiar pot oferi un efect protector.
Tragedie la Hârșova: un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, în ciuda eforturilor de resuscitare
Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost scos duminică din apele Dunării, în zona Hârșova, după ce fusese dat dispărut. Băiatul a fost găsit în stare gravă de echipele de scafandri ale ISU Dobrogea și a fost preluat imediat de cadrele medicale aflate la fața locului.
De la muzică trap la dezvoltare emoțională: ce ne spun festivalurile despre nevoile generației Z și ce putem face noi, părinții
Tinerii din generația Z cresc într-un context social diferit de cel al părinților lor. Trăiesc rapid, digital, simultan. În același timp, trăiesc intens o nevoie profundă de conectare autentică, apartenență și exprimare de sine. Festivaluri precum Beach, Please! devin mai mult decât simple evenimente muzicale: sunt spații simbolice în care adolescenții și tinerii adulți încercă să-și regăsească o identitate, o voce și un loc.