Tabere educative pentru copii
Învățământul „gratuit" din România ne costă o avere. Cât cheltuim pentru școală în toamna anului 2026
Constituția spune că învățământul de stat e gratuit. Realitatea din 2026 arată altceva: de la prima zi de școală până la Bacalaureat, fiecare etapă are un preț, iar el crește constant. Am adunat cifrele pe grupe de vârstă, ca să vedem exact unde se duc banii unei familii care își trece copilul, an de an, prin sistemul „gratuit".
Copilul, mult mai alintat la sfârșitul vacanței. De ce se întâmplă asta și ce e de făcut
Un copil care în restul anului se descurcă singur la masă, se îmbracă fără ajutor sau adoarme fără prea multă tevatură devine, spre finalul verii, brusc mai dependent: vrea să fie luat în brațe, refuză să mănânce singur, plânge mai des și cere atenție aproape constant. Pentru mulți părinți, senzația e că au „pierdut" din progresul făcut în restul anului. De fapt, ceea ce se întâmplă are un nume clar în psihologia dezvoltării și e mult mai puțin îngrijorător decât pare.
Copilul nu vrea la dentist: cum îl pregătim fără traumă
Primele vizite la dentist se termină de multe ori cu lacrimi, refuz și promisiunea fermă a copilului că „nu mai vine niciodată”. Cum îi putem pregăti pe cei mici pentru această experiență fără să le alimentăm frica? Discutăm cu medicul stomatolog Radu Condrea despre greșelile pe care le fac, fără să-și dea seama, mulți părinți și despre soluțiile simple care transformă vizita la dentist într-o experiență firească.







