Sari la conținut

Povestile Babei Dochia, basme romanesti

Baba Dochia

Se spune ca demult, demult de tot, traia o baba pe numele ei Baba Dochia. Baba asta avea un baiat frumos, frumos de si soarele se oprea in loc si zambea cand il vedea. Baiatul, pe numele lui Dragobete, fransese multe inimi, insa i-a fost sortit sa se indragosteasca pana peste cap de o fata tanara si frumoasa ca primavara. Dar nu a fost de ajuns frumusetea fetei ca sa ii inmoaie inima babei.

Ca sa se razbune pe frumusetea si cumintenia fetei, baba Dochia a trimis-o in toiul iernii la rau cu un ghem de lana neagra si i-a zis: „Sa vii acasa doar cand ai spalat lana asta de s-a facut alba”. Plangand, fata a mers la rau si a spalat lana iar si iar, dar din neagra se facea parca si mai neagra. Cu mainile insangerate si lacrimi pe fata, tanara fata s-a rugat la Domnul sa o ajute. Si iata ca bunul domnul Isus Hristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie si i-a zis sa spele lana cu ea. A pus fata floarea in apa si sa vezi minune! Lana s-a facut alba ca spuma laptelui!

Ajunsa acasa, fata a povestit cu bucurie de tanarul care i-a iesit in cale si i-a dat floarea rosie. Martisor i-a zis ea, nestiind ca se intalnise cu Domnul.

Catranita tare, baba Dochia a plecat cu oile la munte, crezand ca floarea rosie pe care tanarul o culesese din munte fusese semn de primavara. A plecat baba cu douasprezece cojoace pe ea. Cum a inceput urcusul, incepu a i se face cald. A aruncat primul cojoc si a mers mai departe. Dar drumul era greu, iar babei i se facea din ce in ce mai cald. Soarele batea si vanticelul cald ii soptea parca babei Dochia sa arunce unul cate unul cojoacele. Cand baba ramase doar cu camesa pe ea, iata ca vremea se schimba dintr-o data si nori negri vestitori de furtuna se adunara pe cer. Porni un viscol si o ninsoare ca in toiul iernii, iar baba Dochia si cu oile sale se facura pe data stana de piatra.

 

Babele

Vedeti voi, povestea Dochiei nu e numai cea a babei cele haine la suflet, ci este si povestea unei fete de imparat.

Frumoasa Dochia traia impreuna ca tatal ei, un imparat vestit si era frumoasa de ii mersese vestea in toate zarile. Multi trecusera sa o peteasca, dar mandra Dochia nici nu vroia sa auda de maritis.

Dar iata ca de peste mari si tari veni un crai ce vroia sa puna mana cu tot dinadinsul pe Dochia. A pornit razboi impotriva tatalui fetei si a trecut prin sabie tot regatul.

Mandra Dochia a fugit si a cerut ajutorul unei vrajitoare ca sa o transforme si sa o prefaca intr-o baba urata si plina de ani.

Si-a luat Dochia noua cojoace si luat drumul muntelui. A stat acolo pana la inceputul primaverii cand a dat soarele si caldura. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că baba a dat jos un cojoc din cele nouă. A doua zi, şi mai cald, şi baba şi-a mai lepădat un cojoc, şi aşa până ce şi-a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a azvârlit ultimul cojoc, unde nu începe deodată un vânt aşa de puternic, încât o îngheţă şi o prefăcu într-o stană de gheaţă. Iar craiul cel rau nu a mai gasit nimic din urmele frumoasei Dochia.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

Caloria.ro

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!