Sari la conținut

Cum este să fiu gravidă a doua oară, după o sarcină pierdută

Aceste rânduri sunt despre durere și bucurie. Despre ce a fost bine și nu știam dacă va mai fi, despre ce a fost rău și speram că nu va mai fi niciodată.

Scriam în urmă cu câteva luni că primul meu copil nu se va naște niciodată. Nu pot reciti cuvintele mele acum, dar titlul și ce am simțit atunci... nu voi uita niciodată; cu toate că ar fi trebuit să se numească Două linii pe testul de sarcină sunt doar două linii pe testul de sarcină. Pentru că așa este, până la urmă. De la a vedea un test pozitiv și până la a deveni mamă... e cale lungă.

► Citește și Nu, nu este ’doar o sarcină pierdută’. Niciodată

Scriu aceste rânduri fără să fi dus încă cele nouă luni la sfârșit, dar cu speranța că va fi bine. În fapt, speranța a existat de la început, dar optimismul a crescut pe parcurs.

Cum a fost până acum? Ce am simțit diferit?

Eu, pe mine, bucuria. Dacă la prima sarcină am sărit de bucurie de la primul test, la al doilea au trecut etape bune până mi-am dat voie să mă bucur. Un test, apoi altul, analiza de sânge, încă o analiză, prima ecografie, primele bătăi de inimă, testul genetic... Și mi-am spus: va fi bine! Asta după ce de fiecare dată mă așezam pe masa de consult, priveam grimasele medicului fără să clipesc și întrebam: mișcă??! Am trecut acum de morfologia 2 și respir mai ușurată!

Vestea dată celor dragi. Prima sarcină a fost anunțată cu tort, lacrimi și felicitări! A doua cu mesajul simplu: duceți-mă la spital, sunt gravidă și am o sângerare! Sângerare?! Dar nu știam nimic de nicio sarcină.... Da, pentru că îmi propusesem să anunț cât mai târziu, pentru ca eventuala durere să nu mai fie simțită de toți. Iar apoi? Doamne, de câte ori nu m-am supărat pe viitorii bunici că împărtășeau vestea celor dragi lor!? Era secretul meu și numai al meu... de ce simțeau ei nevoia să îl dea mai departe?! Adică, știam de ce, dar de ce era atât de greu să se abțină?!

Dacă. Celebrul dacă. Dacă la prima sarcină etapele se rezumau la când, la cea de a doua când s-a transformat în dacă. Nimic nu a fost certitudine. Bine, până la urmă despre asta e viața, nu știi niciodată ce te așteaptă, dar a avea încredere că lucrurile bune se pot întâmpla nu poate face decât de bine. La a doua sarcină, însă, când s-a auzit foarte târziu...

Fricile. Doamne, câte frici! Câte amânări! Am primit cadou agenda graviduțelor, în care ar trebui să însemnez tot ce simt, pe parcusul celor nouă luni. Cât am scris până acum?! Nimic! Și asta pentru că de fiecare dată am amânat să scriu o bucurie care s-ar putea transforma într-o durere  nebănuită. Ca să nu mai spun de simptome! Sunt dintre graviduțele norocoase, care nu au grețuri, nu au pofte, nu au... nimic din ce le-ar face să se simtă inconfortabil! Cum am perceput eu asta? Ca pe cea mai mare panică, evident! Îmi doream să îmi fie rău, ca să știu că bebe e acolo. Îmi doream să îmi fie poftă de ceva, de orice, doar să știu că suntem bine. Am așteptat primele mișcări cu cea mai mare atenție și am citit zeci de experiențe de-ale celorlalte mămici, doar să mă asigur că voi fi bine!

Acum... acum totul pare bine și mă gândesc deja la primele cumpărături pentru bebe! Trebuie să fie bine de data asta! Trebuie!

Citește și Nu-mi spune tu că nu e Dumnezeu cel care pune miracole în pântecele noastre!
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!