Sari la conținut

Sportul în timpul sarcinii: Ce efecte are asupra fătului

Sportul este o binefacere, indiferent de vârstă, indiferent dacă eşti sau nu însărcinată. Dar, dacă vei continua să mişcare şi în timpul sarcinii, cu măsură, în limitea posibilităţilor tale, ai multe beneficii. Te vei menţine în formă, o să slăbeşti mai repede după naştere, nu vei acumula kilograme inutile şi vei avea un copil deştept.

Cel puţin aşa arată concluziile unui studiu care a constatat o mai bună memorie auditivă la copiii ai căror mame au făcut sport în timpul sarcinii. Studiul a fost efectuat la Universitatea din Montreal. Concluziile vin să susţină o dată în plus că mişcarea fizică este recomandată în timpul sarcinii, cu avizul medicului care urmăreşte gravidă. Eforturile trebuie să fie moderate şi să se adaptateze limitelor fizice ale viitoarei mame.

S-a dovedit în plus că unul dintre beneficiile mişcării fizice la gravide, este acela al nivelului de inteligenţă al copilului. Această cercetare vine ca urmare a unor observaţii anterioare făcute asupra unor mamifere mici. Puii născuţi din femele care, cu ajutorul unor dispozitive speciale, fuseseră obligate să alerge în mod regulat în cuşca lor, posedau o mai mare densitate a neuronilor în lobii temporali.

Dave Ellemberg, coordonator al studiului realizat la Universitatea din Montreal, mărturiseşte: "Am vrut să aflăm dacă aceste beneficii sunt valabile şi la oameni, deoarece nu fuseseră niciodată verificate, iat rezultatele au fost concludente. Nou-născuţii, supuşi la teste auditive la 8-12 zile după naşterea lor, au fost mai receptivi la aceşti stimuli dacă mama practicase în mod regulat o formă de activitate fizică în timpul sarcinii.

Studiile anterioare legate de mişcarea fizică la gravide s-au concentrat pe beneficiile aduse sănătăţii fizice, atât pentru mama, cât şi pentru copil. S-a dovedit că sportul este benefic pentru sistemul cardiovascular al gravidei, iar copiii rezultaţi au un risc mai mic de boli de inimă, atac cerebral, diabet şi hipertensiune.

Se consideră că cele mai bune formă de mişcare fizică sunt mersul pe jos, mai ales în trimestrul ÎI şi III, exerciţii fizice lejere şi chiar fitness, înotul, pe toată perioada sarcinii şi mai ales în trimestrul I, alergarea uşoară în trimestrul I şi, oricând exerciţii de yoga. Este ideal ca femeia însărcinată să facă mişcare sub supravegerea unui antrenor specializat şi numai cu avizul medicului.

Sursa: passeportsante.net

Răsfoiește dosarul nostru despre activitățile fizice în timpul sarcinii

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!