Sari la conținut

Sfaturi pentru o sarcina usoara in fiecare trimestru

In sarcina nu numai corpul este important, ci si mintea. Sfaturile de mai jos sunt date pentru a te mentine intr-o stare de spirit buna, chiar daca din punct de vedere fizic schimbarile prin care treci iti pun rabdarea si buna dispozitie la grea incercare. Nu exista solutii universale, dupa cum nici personalitatile oamenilor nu sunt la fel, insa sunt sigura ca vei gasi mai jos cateva trucuri care vor face sarcina mai placuta. 

 

Trimestrul unu

Gaseste un doctor bun. Daca ai rezolvat asta, atunci ai rezolvat 90% dintre problemele legate de sarcina. Gaseste inca de la inceput un doctor bun in care sa ai incredere si apoi mergi pe mana lui in toate problemele legate de sanatate. Asta va reduce enorm din stres si in acelasi timp iti va garanta si ca totul decurge cat de bine este posibil.

Nu exagera informandu-te despre sarcina. Tu stii mai bine cand informatia incepe sa devina mult prea multa informatie. Daca esti o persoana care intra usor in panica si isi gaseste tot felul de simptome cel mai bine este sa stai departe de informatiile despre 'ce ar fi daca'. Te poti baza pe doctorul tau sa te anunte cand este ceva cu adevarat important.

Construieste in jurul tau un grup de suport. Pot sa fie prieteni, poate sa fie familia. Nu uita de tata - el este cel mai in masura sa te inteleaga si sa te sustina, acum iubeste doua lucruri la tine: pe tine si pe viitorul copil. Dar ot sa fie si persoane noi pe care le cunosti acum, in timpul sarcinii. Adesea acestea iti vor fi de-a lungul viitoarei tale vieti persoane foarte apropiate.

 

Trimestrul doi

Distreaza-te. Poti face planuri de calatorie, poti avea seri romantice. Te poti intalni cu prietenii sa povestiti cate in luna si stele. Ideea este sa profiti de timpul pe care il ai la dispozitie si sa nu stai in casa.

Ocupa-te de cumparaturi. Acum esti in cea mai buna forma fizica si psihica sa bati magazinele. Iar lucrurile pe care le ai de cumparat sunt zeci si zeci. Este cel mai bun moment sa te ocupi de asta, in trimestrul trei iti va fi mult mai greu.

Cumpara-ti si tie haine speciale pentru sarcina. Te vei simti mult mai bine cand vei purta ceva care chiar ti se va potrivi. Si ceva nou pentru tine intotdeauna te-a facut sa te simti un pic rasfatata. Nu ai de ce sa te abtii, nu te gadi ca este vorba doar de cateva luni. Vei vedea ca iti vor fi mai folositoare decat crezi.

Mergi la cursuri despre nastere / cresterea copilului. Aceste cursuri chiar te fac sa te simti mai stapana pe situatie si mai putin bantuita de spaime. Merita sa le incerci chiar daca ai impresia ca te vei descurca foarte bine si fara ele. Si probabil ca o vei face, insa cu mult mai mult stres.

 

Trimestrul trei

Bucura-te de bebe. Nu te mai poti misca prea mult sau prea usor, insa bebelusul este o prezenta extrem de concreta. Bucura-te de aceasta comuniune, nu va mai fi mult si se va separa de tine.

Odihneste-te. Nu ai nimic de demonstrat nimanui. Ia-ti concediu si petrece zilele in parc sau cu persoanele dragi. Fa-ti planuri pentru viitor. Citeste carticele usurele si uita-te la filme romantice. 

Fa-ti planuri pentru viitor. Persoanele apropiate din familie mai mult ca sigur vor dori sa se implice, sa fie alaturi de tine. Este bine sa discutati ce pot face, cum te pot ajuta. Vei avea nevoie de toate mainile intinse.

 

Si nu uita de fotografii. Momentele prin care treci au ceva fascinant in ele. Probabil ca nu iti dai seama acum, insa mai tarziu vei intelege cu adevarat magia pe care ai trait-o.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!