La inceput te copleseste. Partea cu responsabilitatile.Faptul ca tu trebuie sa stii daca ii este foame. Sau frig. Daca doctorita o fi buna si trebuie ascultata sau nu. Daca este momentul sa il iei in brate. Sau nu. Daca se dezvolta bine. Daca este fericit. Daca poti face ceva sa ii fie si mai bine. Orice intrebare ar exista raspunsurile se gasesc, in final, la tine.
Faptul ca viata ti se schimba cu totul. Viata TA se schimba cu totul. Tu aproape nu mai apuci sa iti vezi prietenii, si atunci numai ca sa ii plictisesti cu noile tale preocupari. Tu treci serviciul pe locul sapte. Tu inveti sa gatesti, zilnic si cu mare placere. Tu cauti sa afli tot felul de lucruri care inainte iti zburau pe langa urechi, gen prunele ajuta la constipatie.
Initial poate visai tot felul de cai verzi pe pereti, gen avem o relatie moderna. O las eu mai usor cu jobul, dar in aceeasi masura o lasa si el. Si astfel, in doi, aprope nici nu o sa simti diferenta. Ganduri care iti dispar repede, odata cu prima noapte in care bebele plange la 220 si tatal sforaie fara sa ii tresara un muschi. Fiindca el nu aude nimic. Si de la prima decizie care trebuie luata, insa el nu poate participa fiindca nu a citit nimic si nici nu il vezi repezindu-se la google ca sa o faca atunci, pe loc. Si din primul moment in care realizezi ca vrei o casa frumoasa si curata, potrivita pentru un bebe tu trebuie sa o faci astfel. Pentru ca el considera ca ar merge oricum, ca si pana acum, de ce nu? Hai ca exagerezi iti spune, chiar plictisit, putem trai in continuare ca si cum am fi burlaci.
Iar in momentul in care te intorci la job este grija ta sa gasesti modalitati de a-l creste. Ce e mai bine – bunici, cresa, bona? E treaba ta sa decizi si sa gasesti solutia. Si cum duci bebele in locul cu pricina si cand mai ajungi si tu la job, ghici ce, da, exact, te priveste cum faci. Ceea ce te face evident sa te intrebi cum sa reduci orarul de munca la 6 ore fara sa iti stresezi prea tare angajatorul. Si cum sa iti pastrezi jobul, dar sa mai apuci sa vezi bebele. O multime de intrebari si probleme pe care el nu si le pune niciodata.
Realizezi ca are o arma infailibila – daca nu o faci tu, atunci nu o face nimeni. Cel putin nu atunci cand trebuie. Si parca nu iti vine sa il maturizezi pe domnul tata pe spatele bebelui. Oricat ti-ai spune ca sunt doi adulti care impart niste responsabilitati in plus, de fapt ajungi sa fie unul pe care il priveste cum face fata si celalalt mai ajuta, atunci cand viata lui ocupata ii permite. Nici nu este de mirare toate gandurile si preocuparile celor doi o iau in directii opuse si se instaleaza fie tacerea, fie cearta.
La inceput te copleseste aceasta parte cu responsabilitatile. Apoi realizezi ca, din fericire, ea vine si cu un avantaj legal, imens, major, care merita orice sacrificiu pentru a-l avea: bebele ramane intotdeauna la mama.
