Stăteam aseară cu Aris în dormitorul meu. El tocmai făcuse baie și își plimba o mașinuță pe pat, eu mă pieptănam.
-Mami, îmi spune din sesnin, știi că tu ești a mea? A mea și a lui Albert. M-am oprit din ce făceam, m-am dus lângă el, i-am luat mânuțele pufoase într-ale mele și l-am întrebat:
- Atunci tu al cui ești, puiule?
-Eu sunt al meu.
.
În fiecare zi mă uimește copilul meu frumos și bun cu lucrurile profunde pe care mi le spune și car par așa izvorâte dintr-o minte de om mare și trecut prin viață, nu din căpușorul lui de pui de om.
.
Eu chiar sunt a lor, pentru că așa vreau și simt.
(...)
