Dacă întrebi majoritatea părinților de ce nu călătoresc la mare distanță cu cei mici, îți vor spune că zborul este cu siguranță mult prea obositor. Cei mici nu vor rezista. Ei bine, eu niciodată nu m-am stresat prea tare de zbor. Adică, până la urmă, ce se poate întâmpla? Copilul va fi indispus, poate va urla și îi va deranja pe cei din jur, poate va trebui să fie ținut în brațe și plimbat jumătate de zbor. Adică, practic, ceea ce face copilul în mod normal și acasă. Mie întotdeauna mi-a fost teamă de schimbarea de fus orar, de cum o va gestiona Sofia. Mă și vedeam la 3 dimineața plimband copilul pe străzile vreunui oraș, ceea ce era exact ultimul lucru de care aveam nevoie.
Și de aceea ne-a luat aproape trei ani să plecăm pe alt continent în trei.
Bineînțeles, dacă pleci cu cel mic cu avionul după doi ani, vei plăti practic biletul întreg, deci, ca peste tot, sunt avantaje și dezavantaje.
► Citeşte şi Cum să supravieţuieşti zborului cu copiii
Primul nostru zbor lung a fost până în Thailanda, când Sofia avea 2 ani și 8 luni, cu Qatar Airways. 5 ore până la Doha și încă 6 până în Bangkok, după un popas de 2 ore. Nu am vrut să avem o escală prea lungă, că să nu se prelungească toată aventura prea mult.
Primul zbor a plecat din București la ora 12.30 și ne-a plăcut foarte mult că am fost chemați să ne îmbarcăm primii. Nouă ne place să ne îmbarcăm de la început, pentru că nu vrem să ne înghesuim apoi printre alte personae și să nu mai avem loc să ne punem bagajele de cabină. Alți părinți preferă să îi țînă pe cei mici prin aeroport că să își consume energia și să nu se plictisească în scaunul strâmt din avion. Fiecare trebuie să găsească ce e cel mai potrivit pentru familia să și să îl aplice. Pentru noi prioritatea la îmbarcare a fost perfectă – am intrat chiar înaintea celor de la business.
