Sari la conținut

Da, sunt dintre acele mame care stau cu ochii în telefon. Nu, nu am nevoie de părerea ta!

Se întâmplă să îmi deschid e-mailul şi să găsesc un articol trimis de tatăl meu, despre pericolele care îi pândesc pe părinţii care stau toată ziua cu ochii în telefon . “Ai văzut materialul pe care ţi l-am trimis?”, mă întreabă el stând pe canapea, în timp ce eu sunt cu copilul pe podea, jucându-ne cu maşinuţele. Nu îi răspund, în schimb îi arunc un zâmbet forţat.

Da, ştiu că toţi îmi spun că stau prea des cu ochii în telefon, şi da – poate că e adevărat! Dar ghici ce? Stau cu băiatul meu 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, şi singura mea legătura cu lumea de afară este telefonul .

Eu şi prietenele mele suntem mereu ocupate. Avem copii sau joburi, vieţi care ne interzic să mai ieşim la o cafea. Aşa că singurul nostru mod de a comunica este Messengerul, Whats app-ul şi altele asemenea aplicaţii. În plus, majoritatea prietenelor mele au plecat din ţară şi nu am cum altfel să dau de ele. Îmi place să ştiu ce mai fac, cum decurg zilele lor, îmi place să le spun bucuriile şi tristeţile mele.

Oricât de trist ar suna, telefonul meu a devenit obiectul cu care mai „vorbesc” şi despre altceva decât despre trenuleţul Thomas. Aşa că dacă o prietenă îmi trimite o poză cu ea, un material sau un mesaj interesant, nu văd de ce i-aş spune nu. Să stai toată ziua cu un băieţel de 4 ani este epuizant. Dacă vrea să ne jucăm, sunt acolo lângă el. Ori de câte ori are nevoie de atenţia mea, de somn, de mâncare,de grijă, sunt acolo. Dar ce să fac în momentele în care vrea să se joace singur? Îmi fac timp de rufe, de aspirator, de mâncare, dar să fie chiar atât de grav că îmi verific e-mailurile şi pagina de Facebook?

Sunt genul de mamă care da, stă cu ochii în telefon cât e în parc şi copilul i se joacă cu alţii. Desigur, las telefonul deoparte şi îl supraveghez cât de des pot, dar nu e deloc plăcut nici pentru el să se vadă urmărit de mine în permanenţă. Iar dacă ieşim să mâncăm în oraş, mă asigur că mănânc cu poftă din farfurie, să facă şi el la fel,că îl las să aleagă ce doreşte să mănânce şi că discutăm pe cât de mult posibil. Dar în casă povestea este cu totul diferită, cu toate că încerc să nu folosesc deloc telefonul, în timpul mesei.

►Citeşte şi De la ce varsta ii luam copilului telefon mobil?

Ceea ce părinţii mei nu înţeleg, însă, este sentimentul apartenenţei la o comunitate pe care am descoperit-o online, şi că întocmai acest fapt mă ajută să descopăr informaţii despre cum să îmi învăţ copilul să facă la oliţă, despre cum trebuie să am greşit de biberoanele lui (bine, am trecut de perioada aceea), dar şi despre cum să îl cresc frumos. Online, găsesc părinţi care au aceleaşi probleme ca şi mine şi împreună căutăm răspunsuri.  Ai mei nici nu au idee cât de mult mă ajută să mă descarc la cei care mă înţeleg, să simt sprijin, suport şi să primesc sfaturi.

Ca să nu mai spun că am un job tot datorită telefonului. Sunt blogger şi trebuie să fiu mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în lumea aceasta, cu noutăţile, cu tendinţele. Discut cu persoanele din aceeaşi branşă, facem schimb de idei şi ne ajutăm reciproc.

Da, mă poţi apostrofa pentru faptul că stau toată ziua cu ochii în telefon, şi da, ai dreptate! Dar, aşa cum spuneam, am toate motivele să fac asta. Nu sunt o narcisistă care îşi face toată ziua selfie-uri. Faptul că stau toată ziua pe telefon nu mă face o mamă neglijentă sau rea. Sunt  aproape întotdeauna cu ochii pe copilul meu şi cred că a face o pauză din a fi părinte şi a-mi verifica din când în când telefonul mă ajută să gândesc mai limpede în relaţia cu cel mic, să am o atitudine mai calmă.

Telefonul a devenit un rău necesar în viaţa mea şi nu am de gând să renunţ la el. Aş aprecia dacă cei din jurul meu nu şi-ar mai da cu părerea despre asta.

Sursa: Scary Mommy
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!