Și mi-a venit gândul ăsta tâmpit, de m-am înciudat imediat după.
|Și până când să mai strâng jucării după tine? Doamne, abia aștept să nu mai strâng jucării după tine.|
Apoi, imediat după, mi-a venit să-mi mușc limba. Să-mi mușc limba tare de tot. Dar eu nu spusesem nimic. O gândisem. O gândisem doar. Era acolo, în creier, în tâmple, în minte. De ce o gândisem? De ce mi-a venit așa?
Și odată cu întrebarea aia fulgerându-mi în moalele capului, a mai venit un gând turbat. Când nu te aveam pe tine era și casa asta aranjată, aveam spațiu, acum nu mai poți face un pas că te lovești în ceva. Mașinuțe, cărticele, puzzle-uri, plușuri, lego, stop. STOP.
Dar de ce trebuie să se joace cu toate deodată? Dar cine i le-a luat?
Și știam că eu. Eu, eu, eu i-am luat toate jucăriile. Și atunci?
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
Sursa foto miculmarc.ro
