Sari la conținut

De ce nu am reusit astazi sa fiu o mama perfecta

 Imi este destul de clar ce trebuie sa fac ca sa fiu o mama buna si, in mare, imi iese. Copiii sunt sanatosi, gasesc suficiente motive sa rada, ne spunem reciproc ca ne iubim de mai multe ori pe zi, mai invata ceva nou. O mama perfecta nu am reusit insa sa fiu niciodata. In nicio zi nu mi-a reusit.

Nici astazi nu am fost o mama perfecta, chiar daca mi-as fi dorit si am depus efort in aceasta directie:

Nici astazi nu am reusit sa il conving pe copilul mai mare, de aproape 6 ani sa se imbrace singur. Ii stau bratele pe langa corp de parca ar fi doua aripioare care refuza sa zboare. Nu le-ar misca Doamne fereste pentru ceva atat de banal precum trasul unor pantaloni. Mai bine se aseaza in cap cu picioarele in sus si cade de cateva ori decat sa traga de pantalonii pe care i-am indesat eu cat de cat pe picioare. Pana la urma, pentru ca nu sunt o mama perfecta, imi pierd rabdarea si ii trag eu. Inca nu stie sa incheie o bluza cu fermoar, sa faca un nod la sireturi si, in ritmul asta, am impresia ca nici nu va sti vreodata. 

A fost inca o zi in care nu am reusit sa luam masa de dimineata impreuna. Desigur, nimic din ceea ce era in casa nu era suficient de bun. Lacrimi de crocodil au inceput sa cada siroaie la anuntul meu ca nu mai avem timp sa facem clatite pentru ca trebuie ei sa ajunga la gradinita, eu la serviciu. 'Cum, fara clatite?' si da-i si plangi: 'Eu vreau clatiteeeeee!'. Nu am fost o mama perfecta si mi-am iesit din pepeni, plansul acesta imi sfredeleste creierul mai ceva ca un burghiu. Am terminat sa il imbrac in doua secunde si l-am scos pe usa afara sa cumparam faina. Toata aceasta alergatura parca i-a prins bine: a mesterit cu drag la intoarcere sa imi pregateasca aluatul pentru clatite. Este activitatea sa favorita. Cate clatite credeti ca a mancat? Nici macar una in intregime.

Cand am iesit afara din casa a inceput sa planga ca ii este foame. Ca de fapt mereu ii ieste foame la gradinita. Ca nu suporta sa manance la ore fixe. Ca nu ii place uneori mancarea. Ca nu vrea sa doarma acolo. Ca el vrea in parc si nu intr-o incapere. Nu am fost o mama perfecta. La un moment dat am taiat orice urma de empatie, mi-am pus dopuri in urechi si i-am spus sa se grabeasca pentru ca intarziem.

Nu am fost o mama mai buna nici pentru cel mai mic. S-a trezit tipand. Poate pentru ca nu eram langa el in goana mea dupa clatite. Sau poate pentru ca stia ca s-a terminat vacanta. M-am dus sa il mangai, sa il impac. Dar nu am fost o mama perfecta si mi-a dat un cap in gura de mi-au dat lacrimile. Cand a vazut asta a inceput sa urle si mai tare. Wow, buna dimineata si tie, copile!

La gradinita se comporta exemplar, toate educatoarele il lauda cat este el de dragut si de destept. Cum ma vede se dezlantuie iadul. Speram sa fiu macar seara o mama perfecta, asa ca i-am dus pe amandoi in parc sa alerge in voie. Cel mic a incercat sa sara peste o balta si nu a reusit. Motiv pentru care a plans o ora ascuns sub un topogan, fara putinta de imbunare. Cel mare se plimba fara chef de la un loc la altul gasind fel de fel de motive de nemultumire. Dupa o ora am cedat psihic si, in speranta ca le voi smulge macar un zambet, le-am spus cuvintele magice: 'Haideti sa plecam si sa mergem la magazin sa ne cumparam inghetata!'

Si am incheiat ziua apoteotic cedand mereu: 'Vreau sa ma joc pe tableta!' - ok. 'Vreau ciocolata!' - ok. 'Vreau...' Noroc ca s-a terminat ziua si au adormit. Cine stie, poate maine voi reusi sa fiu o mama perfecta.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!