Sari la conținut

Familiile cu mulți copii sunt mai fericite. Rezultatele unui studiu

Până la urmă, care este numărul ideal de copii într-o familie? Chiar dacă acest lucru este decizia personală a fiecărui cuplu în parte, există numeroase articole și studii care dezbat această chestiune. Aparent, dacă ai trei copii viața este destul de stresantă, în timp ce un singur copil la părinți înseamnă că va suferi de singurătate. Iar dacă numărul prichindeilor tot crește, o parte din societate te poate privi cu suspiciune.

Sunt familii care își doresc doar doi copii – de multe ori, băiat și fată. Altele – trei. “Câți o vrea Dumnezeu” este o altă situație sau “Unul singur, căci nu avem cu ce-i crește!”… Dincolo de veniturile fiecărei familii ori de problemele de sănătate legate de fertilitare, numărul de copii pare să fie într-o relație strânsă cu fericirea, mai precis este direct proporțional. Astfel, potrivit unui studiu realizat la Universitatea Edith Cowan din Australia, părinții care au de la patru copii în sus… sunt cei mai fericiți.

Timp de 5 ani, cercetătorii australieni au intervievat sute de familii provenind din diferite medii, interesându-se de sprijinul pe care părinţii îl primesc din partea societăţii, cât de mulţumiţi sunt de viaţa lor, cât de uşor se adaptează sau trec peste situaţiile dificile, dar şi cât de multă încredere au în sine.

Coordonatorul studiului, dr Bronwyn Harman, a constatat că părinţii cu patru sau mai mulţi copii s-au declarat cei mai mulţumiţi pe toate planurile, potrivit Sydney Morning Herald. De asemenea, copiii din familiile numeroase au afirmat că au învăţat să fie mai responsabili de fraţii mai mari care, la rândul lor, contribuie la creşterea celor mici aproape în aceiaşi măsură precum părinţii.

►Citește și Rețeta fericirii: Cum e să ai o familie cu 16 copii?

Pe de altă parte, soţii de acelaşi sex s-au dovedit a fi cel mai puţin preocupaţi de percepţiile publicului despre ei. „Ei trebuie să facă eforturi foarte mari pentru a avea copii, aşa că aceşti copii sunt foarte foarte doriţi. Deseori, când partenerii de acelaşi sex au un copil se simt de parcă ar fi tras lozul cel mare” a explicat dr Harman.

La polul opus, cei mai nefericiţi şi nemulţumiţi de vieţile lor sunt taţii singuri.

Dincolo de faptul că în România nu este deloc ușor să ai mai mulți copii, ce crezi de rezultatele acestui studiu?

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!