Când devenim părinți, ni se schimbă viața. Dar nu în același fel.
Pentru ea, nașterea nu e doar despre copil. E despre un corp care doare și nu mai e la fel. Despre nopți nedormite, despre o minte care nu se mai poate concentra nici măcar la un film de 30 de minute. E despre o identitate care s-a dizolvat și trebuie reconstruită de la zero. Și în tot haosul ăsta, de cele mai multe ori, ea rămâne singură.
Nu, nu e vina ei că „s-a schimbat”. E vina contextului. A presiunii. A hormonilor. A fricii. A faptului că nimeni nu i-a spus cât de greu e să rămâi femeie atunci când toți așteaptă de la tine doar să fii mamă.
Și da, poate și a ta. Pentru că ai crezut că dacă e „mama copilului tău”, n-are nevoie să mai fie văzută, dorită, ținută în brațe fără un motiv.
Pentru că ai fugit în muncă, în tăcere, în „las-o, poate are o zi proastă”.
Pentru că ai așteptat să-și revină singură.
Citește și Top 3 sfaturi de la psihoterapeuți pentru o căsnicie trainică, după apariția copilului
Ce-ar fi fost de făcut?
Să o vezi. Cu adevărat.
Să o asculți fără să o repari.
Să o scoți din casă, chiar dacă protestează. Să-i spui că e frumoasă, chiar dacă ea nu te crede.
Să nu te temi de fragilitatea ei. Să nu o iei personal.
Să nu uiți că femeia aia nu a dispărut. Doar s-a rătăcit printre scutece, griji și grame de vină pe care nu ți le spune.
Adevărul e că…
...nu „se pierd unul pe altul”. Se pierd pe rând. Și dacă tu ești primul care observă, ai o șansă reală să o aduci înapoi. Nu cu reproșuri, ci cu răbdare. Cu prezență. Cu gesturi mici care spun „nu ai rămas singură în toată treaba asta”.
Nu, nu trebuie să-i faci tu dușul. Sau somnul. Sau laptele. Dar fă-i loc. În timp. În cuvinte. În viața ta.
Căci dacă nu o mai regăsești… e foarte posibil că nici ea nu se mai găsește. Și dacă n-o ajuți tu, cine?
Citește și Vreau să te iubesc ca în ziua în care am făcut un copil fără să știm
