Sari la conținut

Taţii de fete sunt speciali

Întotdeauna am bănuit că taţii de fete sunt speciali cumva. Că relaţia dintre ei e una specială.

Îmi aduc aminte de o scenă foarte drăguţă petrecută în sala de aşteptare a unei clinici acum vreun an. Aveam programare la ecografie şi eram nerăbdătoare să văd ce mai face Sara. Dintr-un cabinet a ieşit un tată cu fetiţa lui de vreo 2 ani. Pe cât era de înalt, pe atât era de blând, calm şi grijuliu acest tătic. Mai întâi i-a aranjat fetiţei părul, apoi a început să o îmbrace în timp ce povesteau despre cum mami îi aşteaptă acasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi în momentul în care, după ce a îmbrăcat-o cu geacă, fetiţa şi-a pus palmele pe obrajii tatălui, i-a tras capul mai aproape de ea şi l-a pupat pe frunte. Pentru mine a fost un moment emoţionant, iar de tătic nu mai zic…era clar sub “vraja ei”. Îmi doream să văd o astfel de legătura şi la Sara şi Mircea, speram să fie apropiaţi.

Aşteptările mi-au fost cu mult depăşite din momentul în care ea şi-a făcut intrarea în lume. Mi-am întipărit în minte imaginea lor împreună în fotoliul din rezerva de la maternitate. El cu o cămaşă albă, cu braţele încolăcite în jurul unui ghemotoc de fetiţă îmbrăcată într-o salopetă vesel colorată.

Nu mă înţelegeţi greşit, tot specială e şi legătura pe care Alex o are cu tatăl lui, dar e foarte diferită. El acum are 5 ani, are nevoie de hârjoneală serioasă, de joacă fizică, activa şi de ceva mai puţine gesturi de tandreţe care sunt acceptate atunci când are el chef de ele.

De când s-a născut Sara trăiesc emoţia asta puternică de dragoste şi de admiraţie cel puţin o dată pe zi şi mi-am văzut soţul transformându-se din tată de băiat (şi) în tată de fată. Adevărul e că Sara ne-a schimbat pe fiecare în parte şi pe noi toţi la un loc. E ca şi cum aveam nevoie de ea să ne întregească, să fim un tot, să fim o familie completă.

Mare parte din zâmbetele, mângâierile, gângurelile şi reuşitele ei zilnice le văd doar eu, stând cu ea acasă. Mai are câteva puse deoparte pentru Alex cu care are o relaţie aparte. Ei, dar când vine tati acasă… Cum îi aude vocea îşi întinde gâtul, se îndreaptă de spate şi îl caută. Şi apoi se întâmplă magia: când privirile lor se întâlnesc aş putea jura că pentru câteva clipe timpul stă pe loc. Se uită unul la altul şi zâmbesc cu atâta dragoste ca eu nu pot descrie în cuvinte. Mă bucur să fiu martoră la fiecare astfel de moment, deşi niciunul nu are ochi pentru mine atunci.

(…)

Citește mai mult pe cristinaotel.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Abonează-te la newsletter
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!