Sari la conținut

Tu întotdeauna vei fi primul meu copil

Dragul meu copil,

Nu vei mai auzi niciodată cum îţi voi spune „te iubesc cel mai mult, pe lumea aceasta”. Pentru că nu va fi corect nici faţă de tatăl tău, nici faţă de bebele care acum este în burtica mea. Îmi este foarte greu să îţi spun asta acum, dar aşa va fi…

În schimb, tu… Tu eşti cel care mi-a dat emoţii unice. Tu eşti cel care mi-a arătat ce este cu adevărat iubirea necondiţionată, incontrolabilă, nesfârşită şi sălbatică. Tu eşti cel carte a schimbat totul. Tu eşti cel care m-a făcut mamă.

►Citeşte şi Este bine să ai un singur copil? Considerente din perspectiva părintelui

Şi chiar dacă nu vei mai fi singurul meu copil, vei fi întotdeauna primul meu copil.

Tu eşti prima fiinţă care m-a făcut să uit de mine. Eşti prima persoană căreia i-am spus de peste 10 ori pe zi „te iubesc”. Eşti prima persoană căreia i-am luat temperatura, pe care am şters-o la nas şi la funduleţ, căreia i-am şters voma de pe hăinuţe.

Cu tine am făcut pentru prima dată greşelile pe care le face o mamă – pentru că recunosc, ai căzut din pat! Cine ştia că te poţi rostogoli atât de mult? Dar îţi mulţumesc că nu te-ai rănit şi că nu mă urăşti pentru asta…

Frăţiorul sau surioara îţi vine pe lume curând şi, deşi nu vei mai fi singurul meu copil, vei fi singurul care va şti cum este să aibă parte de toată atenţia mamei.

Iar acum mă simt atât de vinovată…

Bebeluşul va avea parte de ceva avantaje – şi tu trebuie să înţelegi asta. Va avea puţin mai mult nevoie de mine, dar să ştii că eu te voi iubi la fel de tare. Dar mai ştiu şi că va fi extrem de norocos - datorită ţie nu va fi niciodată singur sau plictisit.

►Citeşte şi Ce aş vrea să ştie copilul meu, singur la părinţi

Cum ar putea să simtă asta, la cât de frumos dansezi şi cânţi? Cum ar putea să fie singur, când tu ai sufletul atât de bun?!

Tu. Tu eşti primul meu nou-născut, ţânc, preşcolar, şcolar – eşti cel care mă va surprinde zilnic. Tu eşti exploratorul care mă va lua mereu de mână, spre viitor. Tu eşti şi vei fi în gândurile şi în visurile mele, în dorinţele pe care mi le pun, când văd câte o stea căzătoare.

Aşa că, ori de câte ori vei fi supărat, drag copil, pentru că am grijă de frăţiorul sau de surioara ta, în loc să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, ori de câte ori îţi voi explica de ce greşeşti, adu-ţi aminte că el are nevoi diferite faţă de ale tale şi că în inima mea e loc destul pentru amândoi. Iubindu-l şi pe el, nu te voi iubi pe tine mai puţin.

Tu… tu întodeauna vei fi primul meu copil! Te iubesc, copilul meu drag!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!