Sari la conținut

Ziua "Z"

M-am pregatit sufleteste pentru ziua de 1 iunie, de parca urma debarcarea Aliatilor pe plajele din Normandia. M-am gandit in cele mai mici detalii cum se va desfasura experimentul cu a nu spune NU copilului. Nici macar un „nu” mic si inofensiv (ce sa mai vorbesc de un NU din toata inima).

Mi-am spus ca sunt pregatita si mi-am pregatit un bagaj intreg de tertipuri. Va zic si voua cateva ca sa vedeti ca am pregatit cu atentie operatiunea:

  • Daca vrea neaparat ceva si eu nu ii pot indeplini dorinta ii voi prezenta alternative. „Uite si puzzle-ul asta este dragut si costa ceva mai putin” sau „in loc sa mergem la restaurant putem sa facem o zi magica acasa si sa comandam pizza”....
  • Sau daca ma va intreba daca au voie sa vina toti verisorii si sa faca petrecere in pijamale (ceea ce inseamna un apartament intors cu fundul in sus de o hoarda de tatari) ii voi spune „hai mai bine sa ii chemam in parc si puteti sa alergati acolo cat vreti”.

Eram cu adevarat pregatita. Si a inceput ziua....

Ora 6.45 – „Mama...mamaaaa...maaaaammmaaaa”.  „Ce s-a intamplat?”. „Gata, m-am trezit si vreau sa mergem in parc”. „Este prea devreme, hai sa mai dormim putin.” „Nu, mi-ai promis, mergem in parc”. „Nnn...” si aici mi-am inghitit primul NU, cand nici macar nu era 7 dimineata. Ametita de somn am inceput sa recit alternativele care nu au dat nici un fel de rezultat. Esec pe toata linia.

Si uite asa, la ora 8 eram in parc, noi si doi pensionari rataciti. Era frig si batea vantul.

„Unde sunt copiii?” „Este prea devreme, inca nu au venit” „Hai sa mergem acasa, este frig, vreau sa ma uit la desene animate”....

Ziua a decurs amiabil pana la pranz, asta insemnand multi de DA spusi copilului.

„Vrei sa ne jucam?” „Da”

„Vrei sa pictam?” „Da”

„Vrei sa decupam?” „Da”

„Mama, pot sa ma joc cu pistolul cu apa?” „Nnn...” „Nu vrei mai bine sa te joci cu plastelina?” „Nu” „Binee....dar numai in baie”

„Mama, mergem in parc?” „Da” „Ii luam si pe caini?” „Nn...” „Cred ca se simt mai bine acasa”

„Mama, vreau sa stam acasa si sa comandam pizza” „Bine, asa facem”

Inventivitatea mea a fost testata la maxim credeti-ma. Un copil de aproape 6 ani este cel putin la fel de inventiv ca parintii lui, daca nu mai inventiv. Stie exact cum sa isi atinga obiectivele, iar cand dialogul se prelungeste primejdios de mult catre un deznodamant care nu ii place, atunci intervine unul dintre cele doua lucruri de care ii este cel mai frica unui parinte: lacrimile sau zbieretele.

Si, desi ma mandresc ca am un copil civilizat care rareori apeleaza la aceste tertipuri („murdare” :) ), numai gandul ca am putea intra pe acest teren minat ma face sa cedez uneori in fata lui.

Stiind ca este 1 iunie a incercat sa obtina cat mai multe lucruri: parc, restaurant, jucarii. In cele din urma insa, vazand ca sunt dispusa sa fac toate aceste lucruri, a renuntat la multe dintre cereri pentru ca pur si simplu nu mai exista miza confruntarii. Si uite asa am invatat o lectie. Spunand da, il las pe el sa isi dea seama ce vrea cu adevarat sa faca. Si ce credeti ca a vrut in cele din urma, din tot noianul de cereri?

Sa stam in pijamale si sa comandam pizza acasa. Sa dormim la pranz impreuna si sa ne uitam seara la un film de desene animate. Atat.

Am avut o duminica frumoasa, in care am reusit cu adevarat sa fiu alaturi de copilul meu. Veneam si dupa cateva zile in care am fost numai pe drumuri prin tara cu probleme de serviciu si aveam nevoie de contactul prelungit cu el. Si el cu mine. Si faptul ca am facut pactul cu suntmamica.ro sa ii spun toata ziua DA, a fost probabil cel mai frumos cadou pe care am putut sa i-l fac.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    adevarul.ro