Sari la conținut

Alăptarea după cezariană: 6 întrebări cu răspunsuri avizate!

În România, multe naşteri se efectuează prin cezariană, iar mămicile care ajung în această situaţie cred că nu îşi pot hrăni bebeluşul la piept sau că pot întâmpina diverse probleme. Iată 6 întrebări despre alăptarea după cezariană, la care moaşa Andreea Andrei, consilier SAMAS, ne-a răspuns…


1. Multe mămici sunt îngrijorate de faptul că nu pot alăpta imediat după cezariană. Cât de îndreptăţită este teama lor?
Într-un fel este îndreptăţită teama lor pentru că o femeie care naşte prin cezariană se mobilizează mai greu, are nevoie de mai mult ajutor, corpul său primeşte unele semnale mai târziu. Dar, cu toate acestea, dacă se respectă nişte principii de bază, afirmaţia “după cezariană laptele vine mai greu” rămâne un mit. Primul semnal dat corpului pentru a începe producţia de lapte este eliberarea placentei, al doilea - suptul copilului la cerere, cât mai repede după momentul naşterii. Dacă acţionăm în accord cu aceşti doi stimuli de bază, atunci şi după o cezariană se poate alăpta.

2. La cât timp după cezariană, poate alăpta o femeie?
Practic, de cele mai multe ori după o oră şi jumătate în maternitățiile care au ca obiectiv iniţierea alăptării precoce şi de succes.

►Citește și 10 întrebări privind operația de cezariană

3. Influenţează în vreun fel tipul de anestezie momentul în care o mamă îşi poate hrăni pentru prima dată bebeluşul la sân?
Diferenţa apare în cazul în care vorbim de anestezie totală în comparaţie cu cea loco-regională, evident în primul caz este perturbat mai mult tot procesul. Dar, în zilele noastre, în cele mai multe cazuri se face anestezie loco-regională, cu substanţe anestezice compatibile cu alăptarea. Prin urmare, cu ajutor acordat propaspetei mămici de cele mai multe ori se poate iniţia alăptarea cu success.

4. Sunt mămici care nici după 4-5 zile de la cezariana nu au lactaţie. Ce pot face ele în această situaţie?
Aceasta este o întrebare la care pentru a se răspunde cât mai eficient trebuie să fie trasată o imagine cât mai clară a situaţiei respective, ce s-a făcut până la 4-5 zile pentru a iniţia alăptarea şi ce mai este de făcut, DAR, ca regulă de bază – cu cât stimulam mai mult sânii cu atât corpul va înţelege că trebuie să producă mai mult lapte. Stimularea este realizată de către bebeluş ideal sau cu pompa dacă din diferite motive altfel nu se poate.

5. Ce se întâmplă în cazul prematurilor? Când pot fi ei alăptaţi?
Depinde de vârsta gestationala, de cât de multe şi grave sunt afecţiunile asociate, este clar că trebuie să fie monitorizat cu mult mai multă atenţie întregul proces. Ca o regulă de bază – se foloseşte pompa pentru a stimula şi întreţine lactaţia, dacă avem un nou născut prematur care nu se poate hrăni de la san, şi ulterior trebuie evaluat cât de eficient este suptul lui şi în funcţie de asta, se face un management corespunzător.

►Citește și Cât de tare doare cezariana?

6. Unele femei se refac mai greu după o operaţie de cezariană. Ce poziţii de alăptat sunt recomandate în acest caz?
Cea mai bună poziţie în astfel de cazuri este poziţia “mingea de rugby”. Proaspătă mămica având control în ceea ce priveşte apropierea bebeluşului de san, apropiindu-l doar când acesta deschide guriţa suficient de mult şi în acelaşi timp zona plăgii este lipsită de orice presiune.

Foto: Hepta

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!