Sari la conținut

450 de lei pentru rechizite, de la Primăria Capitalei: cine poate cere banii și ce acte trebuie depuse

De la 1 septembrie 2026, părinții cu venituri mici din București pot depune dosar la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) pentru un sprijin financiar de 450 de lei per copil, gândit să acopere o parte din costurile cu rechizitele și cărțile pentru noul an școlar. Termenul de depunere este 30 iunie 2027.

Cum funcționează ajutorul

Suma se acordă o singură dată pe an școlar, pentru fiecare copil eligibil dintr-o familie, sub formă de decont: părintele cumpără mai întâi rechizitele, apoi trimite dovada plății către DGASMB, iar banii ajung exclusiv prin virament bancar. Facturile sau bonurile fiscale trebuie să fie emise după 1 iulie 2026 și să provină de la furnizori autorizați, cu documente întocmite conform codului fiscal.

Dosarele nu se depun la sediu, ci exclusiv prin poștă sau curier, la adresa Str. Constantin Mille nr. 10, sector 1, cu mențiunea „Pentru rechizite scolare”.

Cine poate primi cei 450 de lei

Sprijinul e destinat copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, înscriși într-o formă de învățământ publică sau privată. Pentru ca dosarul să fie eligibil, trebuie îndeplinite simultan mai multe condiții:

  • venitul net pe membru de familie sub 1.900 de lei;
  • ambii părinți au cartea de identitate cu domiciliul stabil în București de cel puțin șase luni, sau reședința pe raza Capitalei de cel puțin șase luni, la data depunerii cererii;
  • ambii părinți dețin cetățenia română;
  • familia nu are datorii la bugetul local;
  • copilul frecventează o școală aflată pe raza administrativ-teritorială a Municipiului București.

Copiii aflați în plasament la un asistent maternal profesionist nu intră în acest program. Dosarele incomplete, actele ilizibile sau facturile care nu vin de la furnizori autorizați duc automat la respingerea cererii, la fel ca datoriile către bugetul local sau un venit peste pragul de 1.900 de lei pe membru de familie.

Pentru cine s-a mutat recent în oraș, condiția celor șase luni de domiciliu nu cade automat: dacă actul de identitate e mai nou de șase luni, e nevoie fie de o copie a vechii cărți de identitate, fie de o adeverință de istoric de domiciliu de la Direcția de Evidență a Persoanelor. Locuitorii sectorului 6 au un pas mai puțin de făcut, pentru că DGASMB verifică direct la DLEP S6 istoricul de domiciliu, printr-un protocol de colaborare între cele două instituții.

Ce se poate cumpăra din acești bani

Banii acoperă atât rechizitele propriu-zise, cât și cărțile: manuale, culegeri, cărți de colorat, cărți cu povești, cărți audio, lecturi obligatorii impuse de școală, dar și titluri despre educație medicală sau civică. La capitolul papetărie intră instrumentele de scris și de corectură, articolele din hârtie, caietele și copertele, adezivii, materialele de desen și pictură, penarele și ghiozdanele.

Actele necesare pentru dosar

Lista e lungă, iar un act lipsă sau expirat blochează tot dosarul:

  • cererea-tip și declarația pe propria răspundere, disponibile pe site-ul DGASMB;
  • nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
  • certificatul de naștere al copilului, în copie, pentru cei sub 14 ani; cartea de identitate, pentru cei care au împlinit 14 ani;
  • actele de identitate ale ambilor părinți, în copie;
  • hotărârea de divorț, dacă e cazul, din care să reiasă cui i-a fost încredințat minorul;
  • adeverința de la școală, în original, valabilă 30 de zile, care confirmă înscrierea copilului și menționează dacă acesta beneficiază sau nu de bursă;
  • decizia de tutelă și actul de identitate al tutorelui, unde se aplică;
  • certificatul fiscal de la Direcția de Taxe și Impozite Locale de sector, pentru ambii părinți, care atestă lipsa datoriilor la bugetul local — cu excepția sectoarelor 1, 2, 3, 5 și 6, unde DGASMB poate verifica direct situația;
  • adeverințele de venit ale ambilor părinți, în original, valabile 30 de zile, care includ și eventualele alocații, burse sau indemnizații ale copilului;
  • factura și dovada plății sau bonul fiscal ștampilat, cu denumirea produselor, cantitatea și valoarea, în original;
  • extrasul de cont pe numele solicitantului, eliberat de bancă.

Formularele — cererea-tip și declarația pe propria răspundere — se găsesc pe pagina oficială a DGASMB, la secțiunea dedicată sprijinului pentru prevenirea abandonului școlar.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro